Compania de Transport Public Iași anunță devierea traseelor 48, 49 și 50, în perioada 13 – 15 mai 2019, pentru permiterea desfășurării unor lucrări de asfaltare. În cele trei zile, în intervalul orar 07:00 – 19:00, sunt restricții de circulație pe o porțiune a Străzii Moara de Vânt.
Mijloacele de transport public de pe traseele 48, 49 și 50 vor circula pe o rută deviată, timp de trei zile, în perioada 13 – 15 mai 2019, în timpul desfășurării unor lucrări de asfaltare a unei porțiuni de carosabil de pe Strada Moara de Vânt (tronsonul cuprins între intersecțiile cu Stradela Moara de Vânt și Strada Spital Pașcanu).
. Astfel, între orele 07:00 – 19:00, traseul deviat pe care vor circula autobuzele este următorul: Târgu-Cucu – Podul de Fier – Bulevardul Tudor Vladimirescu – Bucșinescu – Strada Vasile Lupu – Tătărași Sud – Ciric și retur. Celelalte porțiuni ale fiecărui traseu în parte rămân neschimbate. (M.G.)