Ce veste mai crunta si neaspteptata, intr-un 1 Mai muncitoresc, cenusiu si desuet, decat sa afli ca a murit Doru Alexandrescu, ultimul sindicalist vertebral al Iasului, un prieten adevarat inainte de toate, un om fara compromisuri in viata, liber la cap si slobod la limba, copilaros si bun, pana in ultima clipa a vietii?!. Mi-l inchipui, chiar, jucandu-i renghiuri mortii si in ultimele clipe in care aceasta l-a cautat prin saloanele reci ale Spitalului Paşcanu, unde incerca sa se vindece de cancer, inainte de a-l prinde in locuinta sa de pe Splai Bahlui.
Frate al fostului primar Emil Alexandrescu, al cărui nume îl poartă stadionul din Copou, Doru Alexandrescu a intrat în mişcarea sindicală imediat după 1989, când a înfinţat Sindicatul Liber Independent al secţiei mecano-energetice al fabricii Nicolina SA.
A preluat controlul tuturor sindicetelor din fabrică în 1993, iar, un an mai târziu, şefia BNS Iaşi. În momentul de vârf al mişcării sindicale, BNS Iaşi avea aproximativ 12.000 de membri, de la Nicolina, Electrica, Romtelecom, Poştă, CFR, din construcţii, industria uşoară şi administraţia publică.
Doru Alexandrescu avea 62 de ani, din care 26 de ani si i-a inchinat luptei sindicale. In urma cu vreo 6 ani s-a retras din activitatea sindicala si s-a implicat in politica, fiind candidat pe listele de la Senat din partea PRU la alegerile parlamentare din decembrie 2016.
„Am fost toata viata un om corect. Am avut pe mana tot felul de chestii, care altuia i-ar fi furat mintile si l-ar fi facut sa derapeze. Eu nu am avut nevoie. Acu, cand nu am o paine pe masa, nevasta-mea imi aminteste de faptul ca nu am profitat niciodata de oportunitatile pe care le-am avut dupa Revolutie si ma imbie sa ma duc la munca, acu, la batranete, daca la tinerete mi-a trebuit sa fiu corect. Cine mai are nevoie de sindicalisti intr-un capitalism salbatic? Nici macar c….u asta de viata!”, glumea cu o sinceritate profetica Doru Alexandrescu.
Inmormantarea va avea loc in cursul zilei de joi, 4 mai, ora 14.00, la Cimitirul Sf. Vasile din Iasi.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Doru!
Ganduri despre un luptator
“L-am cunoscut pe Doru Alexandrescu pe la mijlocul anilor ’90, atunci când eu făceam primii paşi în jurnalism, iar el se afla în plină glorie sindicală. Pentru mine, un tânăr care atunci abia desluşeam abecedarul meseriei, Doru Alexandrescu era una dintre figurile emblematice ale vremii, alături de ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei locale (prefectul Dan Gâlea, preşedintele CJ Ioan Amihăiesei, primarul Constantin Simirad, etc.). Prin natura profesiei, paşii noştri s-au intersectat de foarte multe ori pe holurile Casei Pătrate. Aşa am ajuns să ne cunoaştem şi ulterior să ne împrietenim. Prin intermediul lui Doru Alexandrescu i-am cunoscut, de-a lungul vremii, pe Virgil Săhleanu, Ioan Pascal, Viorel Tănase, Dumitru Costin, Bogdan Hossu şi mulţi, mulţi alţi lideri sindicali importanţi din ţara noastră. Tot prin natura meseriei, am participat la mitinguri alături de Doru Alexandrescu, precum şi la negocierile sindicatelor cu autorităţile locale şi centrale. Tot timpul, Doru Alexandrescu a fost un exemplu pentru mine. Îi admiram pe ascuns curajul şi hotărârea atunci când lua decizii în numele sindicaliştilor. Prietenia noastră a depăşit cu mult, de-a lungul timpului, relaţia strictă dintre jurnalist şi liderul de sindicat. A fost o prietenie sinceră, cimentată de relaţiile umane dintre noi. De multe ori, mă întâlneam cu Doru pe stradă şi discutam despre problemele oraşului, despre politică, despre fotbal şi chiar şi despre femei. Stăteam amândoi în mijlocul trotuarului, împiedicându-i pe trecători să treacă, aşa de mult eram amândoi cufundaţi în problemele pe care le dezbăteam cu ardoare, fără să ne pese cât de repede se scurgea timpul. Nici prin cap nu-mi trecea atunci că nu-l voi mai revedea niciodată pe Doru. Niciodată nu mi-a spus despre problemele lui de sănătate. Întotdeauna a fost un luptător şi aşa a rămas până la sfârşitul vieţii. Mereu surâzător, ca un adevărat învingător. Îmi va fi dor de prietenul meu şi de discuţiile îndelungi purtate împreună în mijlocul trotuarului, spre nemulţumirea trecătorilor. Rămâi cu bine, prietene drag, Dumnezeu să te odihnească în pace!”, Edy Macri, jurnalist.
