Național

TRADIȚII – Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Care este primul lucru pe care trebuie să-l faci în această zi

By Redacția

April 12, 2015

Paștele semnifică Învierea Domnului, fiind celebrat în a treia zi după Vinerea Mare, cea a răstignirii lui Iisus pe Cruce. În calendar, sărbătoarea durează trei zile, până marți, inclusiv. Cea mai importantă este, însă, prima, cea de duminică.

În dimineața de Paște, se spune că este bine să te speli pe față cu apa în care au fost puse un ou roșu, un ou alb și câțiva bănuți de argint, pentru a fi sănătos și rumen în obraji tot anul și pentru a avea parte de belșug.

Credințe și superstiții de Paște

– La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, deoarece îmbrăcămintea nouă, la fel ca apa, are un rol purificator.

– În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

– Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.

– În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.

– Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.

– În ziua de Paşti nu se pune mâna pe sare, se spune că transpiri tot anul.

– Pasca, crucea de pe ea și anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.

– Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor

– La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.

– Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti te vei întâlni în lumea cealaltă.

– Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

– De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag, ca o protecţie pentru casă.

– Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

– De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.

– Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în Rai.

– Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc.