Despre violență am mai scris cândva, amintind că unii o consideră drept replica omului incult, alții spun că este răutate genetică de care omul nu scapă la timp. De aceea există și legi care pun stavilă violenței. Mânia și mândria îl determină pe om să recurgă la violență, dar și lipsa de disociere a răului de bine. A realiza şi a dori Binele este o virtute ce calmează, linişteşte şi apropie sufletele indiferent de cultură, vârstă sau rasă. Ortodoxia recomandă rugăciunea, binecuvântarea şi iubirea (credinţa, nădejdea şi dragostea) ca mijloace, adevărate arme spirituale împotriva tuturor încercărilor, exagerărilor şi patimilor. Să nu uităm cuvintele Mântuitorului Hristos: „Fericiţi cei blânzi că aceia se vor mângâia”(Ev. Matei 5.7).
Observăm că în vremurile noastre, la început de mileniu trei, oamenii posedă temperamente vulcanice, impulsuri nervoase, le lipsește stăpânirea de sine, în limbaj sau atitudine comportamentală. Violenţa este experimentarea unor stări sufleteşti aparte, pervertite. Uneori violența este o greșeală a omului făcută din necunoaștere a comportamenului. Întrebarea este: De ce oare nu încercăm să ne stăpânim? Un înțelept spunea: „Când cineva știe să se stăpânească, ajunge la echilibru; o dată echilibrat cu măsură, dobândește limpede-vedere; calmul îngăduie omului să cerceteze și să judece lucrurile; lucrurile o dată cercetate, omul își atinge scopul”, adică se comportă demn.
Martin Luter King învăța poporul că nonviolența nu înseamnă numai evitarea violenței fizice externe, dar și a violenței interne asupra spiritului: „Nu doar că refuzi să împuști un om, ci refuzi și să-l urăști”.
În libertatea haotică din zilele noastre acționează dreptul forței, în cea civilizată – forța dreptului. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie să respecte legile bunei cuviințe, altfel echilibrul social nu este posibil. Mai știm ceva despre Păcat și felurile lui? Mai cunoaștem ce este Decalogul?
Politețea trebuie considerată un imperativ al societății moderne, al omului zilelor noastre, o victorie împotriva instinctelor, a primitivismului existent încă la unii oameni, un îndemn pentru respectarea regulilor de conviețuire socială, a principiilor și normelor de muncă și comportare într-o societate liberă. Dacă politețea ține de zona luminii din noi, nepolitețea sau lipsa de respect ține de zona întunericului. ș
S-a dovedit că „autocontrolul, autodisciplina transformă cu timpul natura omului”, și întrucât „înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura este singura care face diferența”, spunea Confucius. De cultură, de educație avem nevoie pentru a ne civiliza; de respectul și grija pentru om, pentru celălalt, adică, avem nevoie de umanism. Comportamentul uman se învață, doar prin cultură se poate ajunge la un standard înalt de civilizație. „Nu există fericire dincolo de cultură. Nimic nu „ține” dacă nu este filtrat de cultură, iar fericirea trebuie să țină, căci nu este extaz”, spunea Noica. Ei, astăzi, la noi, parcă nu mai ține nimic, tocmai fiindcă cultura și educația sunt ignorate.
Dacă Dicționarul ne spune despre „teribilism” că este: „vorbă sau faptă teribilă; atitudine, comportare, manifestare bizară; extravaganță, excentricitate”, știam că el se manifestă de obicei la copii, dar vedem astăzi că oameni maturi se comportă în acest mod. Poate au dat în mintea copiior?! Iar despre „tembelism” Dicționarul ne spune că este: „nepăsare, indiferență, tâmpenie, idioțenie”. Distinsa lingvistă română Roica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București, precizează, pe bună dreptate, în revista Dilema Veche, că acest cuvânt, pentru individ, a dobândit un înțeles diferit: „oscilând între „prost”, nebun”, „inconștient”.
Comportamentul individului din zilele trecute, care în Parlamentul României a violentat verbal dar și fizic un ministru care a dat dovadă, cu adevărat de „bună creștere” neripostând la gestul brutal, tembelic al unui individ cu scopul vădit de a crea diversiune și dezbinare, și care și-a găsit adepți ai gesturilor brutale, lipsite de bun simț, deocamdată!, reprezintă un adevărat pericol pentru țară. Nu se vede că atitudinea tembelică are un crescendo bine regizat, tocmai acum, în momentele conflictuale din afara țării? Atmosfera din Parlament nu putea să nu revolte populația care s-a simțit, în majoritatea ei – insultată de comportamentul trivial al individului. Ar trebui poate, să li se pună în brațe acestor indivizi, un manual de bună purtare, să învețe măcar la vârsta aceasta, ce trebuia învățat în cei șapte ani de acasă sau în timpul școlarizării. Ei nu reprezintă poporul român care era considerat un popor blând, ospitalier, răbdător, capabil, ingenios, respectuos.
Nu cred că trebuie să fim de acord cu cei care critică orice guvern care se instalează de la primele sale acțiuni și nici cu cei care nu văd că Președintele țării a fost cel care a scăpat țara de incompetenții, inculții, certăreții, de la guvernare. S-a adeverit proverbul românesc: „Când doi se ceartă, al treilea câștigă”…
Cu răbdare și respect ar trebui să ajutăm conducătorii care se străduiesc, pe cât este posibil în această perioadă de adevărată criză, perioadă cu evenimente externe extrem de periculoase, să mențină un echilibru, să găsească suluții la problemele ivite. Iar calitățile poporului român pierdute trebuie recucerite!
Tembelism sau teribilism infantil? Nu sunt în măsură să pun diagnosticul, cert este că s-a depășit pragul bunei cuviințe, că am putut auzi cuvinte care au dovedit violența verbală și am putut vedea gesturi de violență fizică, deocamdată minore dar dezagreabile și provocatoare. Cei care conduc țara, cred că ar trebui să ia măsuri urgente pentru a nu se ajunge la o violență și mai mare care, poate destabiliza țara.
Vavila Popovici- Carolina de Nord
