Cultură

Tenorul Andrei Fermeșanu a fost invitat să cânte în Grecia

By Redacția

December 19, 2023

Managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu, este unul dintre invitații speciali al unui eveniment important, care va avea loc săptămâna viitoare, joi, la Salonic, un oraș universitar, al doilea ca mărime din Grecia, după capitala Atena. Tenorul ieșean va participa, alături de artiști din Italia, mezzosoprana Gloria Enchill și solistul Roberto Tarsi, și Grecia – soprana Denia Leventi, la un concert intitulat Mousa – Musical & Broadway. Spectacolul, în care își dă concursul Orchestra Muzicală de Tineret din Salonic, va avea loc pe 28 decembrie și va fi dirijat de directorul general al Operei Naționale București, Daniel Jinga. Andrei Fermeșanu a fost invitat de-a lungul carierei sale pe toate scenele importante ale României, iar în străinătate a avut participări în spectacole și festivaluri de profil din Franța, Marea Britanie și Ungaria.

Aida POPA