Agora Literară

Tempi passati (Odinioara)

By Redacția

March 28, 2017

În copilărie dansam Hora Unirii, în casa noastră, în curtea şcolii… Cântam „Pe-al nostru steag e scris unire” într-o limbă dulce, în care am strigat prima oară părinţii. A fost locul în care am deschis pentru prima oară ochii şi am privit cerul, pământ pe care au călcat primii mei paşi. El, acel pământ, a fost dor, a fost dragoste, a fost vis şi îndepărtându-mă de el, a devenit amintire, lacrimi, durere. Rudele s-au împrăştiat în cele patru puncte cardinale… Doamne, spune-mi, cine a suflat cu-atâta ură şi blestem de s-au risipit toţi atât de departe, atât de uşor, ca puful unei păpădii? Poate de aceea visez oasele strămoşilor ieşind din morminte şi-alcătuind în văzduhurile albastre, o imensă cruce din nacru… Doamne, cine a fost hulpavul ț ărânei noastre?

(Din volumul de versuri “O mie și una de poeme”

– Vavila Popovici)