O vaca baltata romaneasca face deliciul internautilor ieseni si zile fripte locuitorilor din Bucium. Daca locuitorii din cartierele marginase ale Brasovului sunt terorizati de ursii tomberonezi, locuitorii din cartierul rezidential de la marginea Iasului, se pare ca nu-si mai gasesc linistea din cauza unei vaci care le face paguba prin gospodarii.
“Doamna Violeta, vaca dumitale s-a hranit ieri si astăzi de pe proprietatea mea! Ce facem? Ramane la mine sa o mulg?!”, este una din interpelarile adresate proprietarei acestei blajine vietăţi.
Nu de putine ori, baltata a fost surprinsa prin curtile oamenilor, in timp de se imfrupta din rasaduri. Mai mult, din spusele locuitorilor din zona, animalul se plimba nestingherit pe soseaua Bucium, dupa care mai rupe niste garduri si se ospateaza cu ce gaseste prin curtile oamenilor, drept pentru care, oamenii au pus toata politia pe urmele acestei vacute.
“Am o rugăminte la cei care locuiesc în Bucium, zona Pensiunea Garofita până la complex Varmasoaia si nu numai. Acest animalut este lăsat nesupravegheat de stăpânii săi si umbla prin zonă. Mereu o vad pe stradă printre mașini și intră prin curțile oamenilor. La mine a intrat în curte, după ce a rupt niște pari de care este prinsă plasa de gard si mi-a adus nenumărate pagube ( copacii, roșiile sfecla, varza si tot ce a gasit au fost mancate sau călcate în picioare). Vreau sa fac sesizări scrise către autorități: primăria Iași, protecția animalelor, poliția rutieră și cea locală, din acest motiv va rog daca aveti poze sau sunteți deranjați de acest aspect anunțați-mă, poate împreună putem face ceva. Dacă nu, orice sfat este binevenit pentru că nu stiu pe ce directie să acționeze. Mentionez că am incercat să discut cu proprietara, dar m -am ales cu injurii si amenințări. Personal imi este frică pentru că sunt mai toată ziua singură acasă cu copilul de 2 ani. Am ajuns la capătul răbdării!”, este mesajul Cristinei Delia Nechifor.
Sa o abatorizam sau sa-i reparam GPSul?
Mai in gluma mai in serios, unii internauti au cerut coordonatele vacii pentru a veni sa o ridice in vederea abatorizarii, in timp ce altii s-au oferit sa-i repare GPS-ul, pentru a nu mai gresi drumul spre casa, prin curtile oamenilor.
“M-am confruntat si ma confrunt cu aceasta problema de 12 ani . M-am nascut in Iasi tot in aceasta zona, dar vacantele le am petrecut undeva spre Botosani. De mic copil am vazut cum animalele pasc pe camp legate, nu exista un animal sa umble slobod prin gradinile vecinilor. Cand ne am mutat in aceasta zona ne-au spart casa, ne-au otravit doi caini, am fost amenintata, cand treceau prin fata portii se dezbracau de pantaloni. Am fost si la politie, au venit , au vazut , au plecat…. ne au spus sa ne punem camere. Am pus si camere video. Problema sta si intre vecini, deoarece nu sunt uniti. Intr-un oras european, nu ar trebui sa existe asemenea probleme”, spune si Zenaida Vieriu, semn ca tot necazul tot de la bipezi se trage.
O astfel de situatie, comica in aparenta, nu ar fi post posibila la Cluj sau altundeva unde civilizatia cu seriozitate si obraz subtire se tine, dar in Iasul drujbarilor si imobiliarilor, bulevardele au devent loc de promenade pentru vaci, porci si capre, iar cartierele Iasului arata ca niste microferme.
Radu SEICARU