Extern

Ted Bundy, cel mai odios criminal in serie din toate timpurile. Inainte sa inceapa sa ucida a salvat vieti

By Redacția

February 25, 2018

Cuceritor. Carismatic. Criminal. În serie. Despre el s-au scris sute de cărţi şi s-au făcut zeci de filme. Anul acesta va apărea un nou lung-metraj care-i va devoala şocanta poveste prin ochii celei care l-a iubit cel mai mult şi n-a bănuit sau n-a vrut să creadă că dincolo de aparenţele unui bărbat fermecător şi inteligent se ascundea unul dintre cei mai odioşi monştri din istoria modernă a omenirii! Numele lui provoacă încă fiori reci pe şira spinării. El a fost Ted Bundy, iar în 2018 va fi interpretat de unul dintre cei mai versatili actori ai tinerei generaţii de la Hollywood, Zac Efron!

Povestit din perspectiva lui Elisabeth Knoepfler, marea iubire a vieţii lui Ted Bundy, filmul va urmări transformarea promiţătorului student la drept, lăudat de profesori, admirat de colege şi invidiat de colegi, în bestia feroce de mai târziu care avea să ucidă în chipuri inimaginabile peste 30 de femei din mai multe state ale Americii.

Pe lângă faptul că toţi îi profeţeau o viaţă împlinită, cu succes profesional, ba chiar o carieră în politică, şi – de ce nu – o candidatură la postul de guvernator, Ted Bundy a lucrat o bună perioadă şi ca voluntar la un call-center de prevenire a sinuciderilor! Potrivit mărturiilor, colegii şi colegele din acea vreme de la acest job voluntar îşi amintesc că acesta era foarte bun la ceea ce făcea. Una dintre acestea era Anne Rule, viitoare autoare de bestseller-uri privind crimele lui Bundy. Ea îşi aminteşte că acesta obişnuia să o conducă noaptea târziu până la maşina ei pentru a se asigura că nu păţeşte nimic. Când, după mai mulţi ani, a aflat că fostul ei coleg, atât de protector cu ea, a fost arestat, acuzat şi găsit vinovat de zeci de crime atroce, Anne Rule a exclamat stupefiată: ”Ted Bundy a luat vieţi, dar a şi salvat vieţi!” 

Psihologii şi criminologii se întreabă şi azi dacă Ted Bundy a exploatat în cel mai diabolic mod posibil perioada petrecută la această linie telefonică destinată prevenirii sinuciderilor pentru a explora vulnerabilităţile oamenilor aflaţi în derivă! Mai departe, oare studiul dreptului i-a înlesnit calea către înţelegerea felului în care funcţionează mentalul colectiv al autorităţilor şi care sunt psihologia şi modul de operare ale investigatorilor aflaţi pe urma criminalilor din America?

La doar un an după ce ”a salvat vieţi”, a început să ucidă

Metamorfozarea lui Bundy avea să se producă în cel mai straniu mod posibil. La doar un an după ce ”a salvat vieţi”, la centrul de prevenţie a sinuciderilor, el a început să curme vieţi, folosindu-se de farmecul său, dar şi de alte strategii viclene. De pildă, unor viitoare victime le poza drept invalid, rugându-le extrem de convingător să-l ajute să urce treptele, în timp ce altora li se prezenta ca şi când ar fi fost un poliţist, câştigându-le încrederea, până când se dădea în vileag, le ademenea în ascunzişul său şi apoi le ucidea cu o cruzime de nedescris. Când aceste cazuri s-au înteţit şi numele ”Ted” a început să fie auzit din ce în ce mai des, poliţia a intervenit.

Dar, din păcate pentru forţele de ordine, a durat cumplit de mult până când Bundy a fost capturat, şi asta pentru că niciodată nu lăsa vreo urmă la scena crimei. Şi, cu toate astea, a hărţuit, violat, torturat şi ucis zeci de femei, de multe ori întorcându-se la locul crimei pentru a-şi lua câte un ”trofeu” acasă, cum a fost cazul tragic al capului unei victime pe care l-a expus în apartamentul său ca şi când ar fi fost un artefact pe o mobilă. 

Arestat pentru prima oară pe 16 august 1975, după ce poliţia l-a surprins plimbându-se suspect de încet într-un cartier rezidenţial la volanul maşinii sale Volkswagen Beetle, Bundy avea să evadeze de două ori şi să fie recapturat până la execuţia sa pe scaunul electric din 24 februarie 1989.

Mai multe pe Descopera