Teatru de umbre si tombole cu excursii in Bucovina, in week-end, la Iulius Mall

0
99

În aşteptarea Iepuraşului de Paşte, copiii sunt invitaţi la Iulius Mall să se distreze într-un mod cât se poate de inedit. La finele săptămânii trecute, evenimentul „Umbre de poveste” i-a atras pe zeci de prichindei veniţi la joacă în zona KidsLand. Concepută asemeni unui teatru de umbre, activitatea ludică i-a avut ca invitaţi pe Mickey Mouse şi Minnie, îndrăgitele personaje de desene animate care, ascunse după un paravan iluminat special, i-au provocat pe copii la dans, le-au făcut cu mâna şi le-au imitat mişcările.
Amuzanta întâlnire a celor mici cu „umbrele de poveste” va avea loc şi în acest week-end, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 12.30 – 14.30, în zona KidsLand. Unul dintre cei care îi vor distra pe copiii curioşi să interacţioneze cu personajele de după paravan va fi Iepuraşul de Paşte.
În continuare, cumpărăturile de la Iulius Mall sunt recompensate cu sute de premii. Campania „Cum am adus Iepuraşul la Iulius Mall!” se desfăşoară până pe 11 aprilie 2015 şi îi premiază zilnic pe primii 100 de clienţi cu daruri garantate, precum: storcătoare de fructe, panettone, sticle de vin, vouchere de cumpărături la magazinele din mall, răcoritoare, fresh-uri energizante şi invitaţii la SPA. Mai mult, în fiecare seară din perioada campaniei, Iulius Mall va desemna, prin tragere la sorţi, câştigătorul unui week-end pentru două persoane în ţinutul Bucovinei, la pensiunea Casa Humor de 4 stele, din Gura Humorului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here