In timp ce operatorii low-cost își extind operațiunile, Tarom se reorienteaza catre piața locală și regională. Conform sistemului de rezervări Tarom, vor fi operate modificări la baza de la Iasi, a doua bază după cea de la București.
Tarom renunță la rutele Iași-Roma, Iași-Torino și Iași-Bologna. Pare surprinzător, dar se pare că Tarom renunță la zborurile spre Italia. Cu toate că ruta Iași-Torino nu are concurență, Tarom a decis sistarea ei din 26 martie 2017. Zborurile pe ruta Iași-Bologna sunt scoase din sistem după data de 24 martie 2017. Ultimul zbor pe ruta Iași-Roma va fi operat pe 31 martie 2017.
De la baza din Iasi, Tarom va continua să zboare pe rutele Iasi – Madrid, Iasi – Munchen, Iasi – Londra Luton, Iasi – Tel Aviv și Iasi – București.
Ce alternative aveți la rutele anulate de Tarom
Pentru Iasi – Bologna, puteți alege zborurile directe operate de Wizz Air. Pentru Iasi – Torino, momentan nu există alternativă cu zboruri directe. Însă puteți alege zborurile directe Bacău – Torino cu Blue Air sau zborurile Iași – Torino via București tot cu Blue Air. Pentru Iasi – Roma, puteți alege zborurile directe sau cu escală via București de la Blue Air sau zborurile directe de la Wizz Air.
De asemenea, ruta ruta Iași – Torino devine sezonieră. În momentul acesta, în sistemul de rezervări Tarom puteți face cumpăra bilete din/spre Torino și în lunile iunie, august și septembrie. Vor fi operate 3 zboruri săptămânale, în zilele de marți, joi și sâmbătă!
Marius GAVRILESCU