Deschidere

Cei mai buni producatori de peste Prut participa la târgul “Fabricat in Moldova” de la Palas Iasi. Programul complet al primei editii a targului

By Redacția

November 24, 2016

În perioada 25-27 noiembrie, în cadrul Complexului Palas din Iaşi va avea loc prima ediţie a târgului economic „Fabricat în Moldova”, care va reuni numai puţin de 67 de producători de prim rang de peste Prut. „Este primul eveniment major pe care Primăria Iaşi îl organizează la nivel economic, impreuna cu Complexul Palas. Implicarea noastră este necesară şi obligatorie pentru a putea promova economia celor două state. Dacă teritorial încă mai sunt în discuţii anumite probleme, din punct de vedere cultural şi economic, cele două state pot găsi un punct de legătură care să le apropie din ce în ce mai mult”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În cadrul evenimentul vor mai avea loc întrevederi între întreprinzători, două workshopuri, precum și un forum bilateral de afaceri moldo-român. Firmele din Republica Moldova care vor fi prezente la Iași vor expune sunt din următoarele domenii de activitate: agricultură, industrie alimentară, industrie ușoară (îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, pielărie, accesorii), produse de mobilier și tâmplărie, materiale pentru construcții, articole de iluminat și articole din sticlă și artizanat. Edilul a adăugat că în martie 2017, la Chișinău, va fi organizat un târg asemănător cu produse „Fabricate în Iași”. Producătorii din Iași vor avea o suprafață de expunere de aproximativ 1.000 de metri pătrați, pusă la dispoziție în mod gratuit. Ambele acțiuni, „Fabricat în Moldova” și „Fabricat în Iași”, sunt organizate ca urmare a semnării acordului de parteneriat privind promovarea reciprocă a producătorilor locali, încheiat la începutul lunii noiembrie, între Municipiul Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Republica Moldova – România şi Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova. Parteneriatul are ca scop realizarea de evenimente de promovare a producătorilor din Republica Moldova pe piaţa ieşeană, respectiv a producătorilor ieşeni pe piaţa din Republica Moldova.

Agenda evenimentului: Vineri, 25 noiembrie 2016 10.00 – 11.00 Deschiderea expoziției. 11.00 – 11.40 Inaugurarea oficială a expoziției Fabricat în Moldova; Alocuțiuni oficialități: dl Sergiu Harea, Președinte CCI Republica Moldova dl Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, dl Octavian Calmâc, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei al RM (tbc) dl Costin Grigore Borc Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (tbc) 11.40-12.10 Vizitarea expoziției; 12.15-14.00 Forum Bilateral de Afaceri Moldo-Român dl Sergiu Harea, Președinte CCI Republica Moldova dl Doru Simovici, Președinte CCI Bacău dl Octavian Calmâc, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei al RM (tbc) dl Costin Grigore Borc Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (tbc) dl Constantin Vieru, Președinte Camera bilaterală de Comerț și Industrie Republica – Moldova – România Prezentare MIEPO ,,Oportunități investiționale în Republica Moldova” Prezentarea firmelor prezente la forum 14.00-16.00 Întrevederi B2B între întreprinzători; 16.00-22.00 Vizitare expoziție; Sâmbătă, 26 noiembrie 2016 10.00-22.00 Program expozițional. 11.00-13.00 Workshop: Rețeaua EEN – sprijin pentru internaționalizare și inovare afaceri 13.00-17.00 Workshop-uri / prezentări privind: oportunități de investiții în Regiunea NE Duminica, 27 noiembrie 2016 10.00-22.00 Program expozițional. Radu SEICARU