În acest week-end, colecţionarii de antichităţi îşi dau întâlnire la Palas Mall. Totodată, doamnele şi domnişoarele vor fi încântate să găsească în Atrium o nouă ediţie a târgului Expomineralia. Până duminică inclusiv, în Atriumul Palas Mall are loc Târgul Internaţional de Minerale, Roci şi Bijuterii Expomineralia. Iubitoarele bijuteriilor vor avea ocazia să admire o colecţie impresionantă de peste 150.000 de articole, lucrate cu o deosebită măiestrie. Cercei, coliere, inele, brăţări, broşe, accesorii şi decoraţiuni diverse sunt doar o parte dintre piesele care vor încânta privirile. Piesele sunt realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii. Peste 180 de tipuri de pietre, cu forme şi culori diferite, au fost utilizate pentru crearea bijuteriilor strălucitoare şi rafinate. În plus, cei pasionaţi vor putea afla care sunt proprietăţile fiecărei pietre, ce se potriveşte zodiilor şi personalităţilor lor sau cum le pot influenţa starea de sănătate.
Admiratorii obiectelor cu dichis şi cu patina timpului sunt invitaţi, în week-end, să viziteze Târgul de Artă şi Antichităţi. Colecţionari din întreaga regiune vor fi prezenţi la etajul întâi al Atriumului, de vineri până duminică. Cei care doresc să îşi îmbogăţească propriile colecţii vor găsi o varietate de piese cu poveşti care abia aşteaptă să fie spuse: ceasuri, porţelanuri, numismatică, filatelie, bijuterii, mic mobilier, tablouri, accesorii, decoraţiuni şi multe alte articole învăluite în mister. Târgul este organizat în parteneriat cu Bucovinart.