Crimă macabră într-un bloc din Iași. Un bărbat a fost ucis cu sânge rece, în toiul nopții, chiar de concubinul său. Victima a fost găsită de polițiști, în locuință, fără suflare, într-o baltă de sânge. Principalul suspect, nu a reușit să fugă și a fost prins de polițiști și încătușat, scrie aloiasi.ro.
În fața oamenilor legii, individul, care are în jur de 40 de ani, și-ar fi recunoscut fapta. Acesta susține că el și victima au consumat alcool și s-ar fi ajuns la omor din motive conjugale. Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile, după ce s-au plâns că din locuința celor doi se aude muzică tare și multă gălăgie.
Crima s-a petrecut în cartierul Tudor Vladimirescu, iar în scurt timp întreaga zona a fost împânzită de polițiști. Medicii veniți la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru bărbat, declarând astfel decesul. În zonă au venit și polițiștii de la Investigații Criminale, criminalisti, medicii Legiști și un procuror pentru cercetări amănunțite.
Marius GAVRILESCU