Sute de specialişti din ţară şi străinătate vor veni la USAMV Iasi

0
89

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) organizează în perioada 18 – 19 octombrie 2018, Congresul Științific Internațional – “ştiinţele vieţii, o provocare pentru viitor”. Evenimentul desfășurat în cadrul zilelor USAMV Iași (18 – 25 octombrie 2018) este organizat sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării.

La ediția din acest an, vor participa peste 350 de persoane atât din țară cât și din străinătate, printre acestea, cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți implicați în activitatea de cercetare, dezvoltare – inovare, 86 fiind din țări precum Germania, Ucraina, Italia, Azerbaidjan, Suedia, Ungaria, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria, Albania, Olanda, Indonezia și Egipt.

 Deschiderea festivă a Congresului Științific va avea loc joi, 18 octombrie 2018, la ora 09:30, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a USAMV Iași. În prima parte a manifestării științifice vor fi prezentate lucrări în plen pe teme actuale de specialitate, urmând ca în partea a doua a evenimentului lucrările științifice să fie prezentate pe secțiuni, în cadrul Facultăților din USAMV Iași. De asemenea, un eveniment onorant, festiv, programat pentru 18 octombrie 2018, va fi cel de decernare a titlului de Doctor Honors Causa domnului Prof. Univ. Dr. Doru Pamfil, din cadrul USAMV Cluj. „Statornică misiunii sale pentru dezvoltarea ştiinţelor vieţii, Universitatea noastră răspunde în mod constant exigenţelor de formare profesională, orientându-se către realităţile economice, sociale şi de protecţie a mediului înconjurător. <Zilele USAMV Iaşi> îşi propun să promoveze cele mai noi rezultate ale cercetării, dezvoltării şi inovării în diversele discipline care ţin de ştiinţele vieţii şi să încurajeze crearea unor poli ai cercetării de excelenţă în domeniu”, a precizat Prof. Dr. Vasile VÎNTU, Rectorul USAMV Iași.

Printre alte activități ce se vor desfășura în cadrul acestor manifestări amintim workshop-uri, seminarii științifice, expoziția de sculptură a artistului plastic Sorin Purcaru și nu în ultimul rând omagierea profesorilor seniori de la Facultatea de Agricultură. De asemenea, Direcţia pentru Agricultură Județeană Iași în parteneriat cu USAMV Iași organizează „Târgul de toamnă”  pe 18 și 19 octombrie, în campus, pe Aleea M. Sadoveanu nr.3. Evenimentul aflat la cea de a VII-a ediție, are loc în fiecare an cu prilejul  ”Zilelor USAMV Iași” și este dedicat producătorilor agricoli și meșteșugari din comunele județului Iași, care vor prezenta și comercializa produse tradiționale și țărănești de sezon.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here