Sute de morti si mii de răniti pe drumurile dezastruoase din Iasi

0
94

În ultimii cinci ani, pe străzile județului Iași s-au produs, în total, peste 2.000 de accidente rutiere grave în urma cărora au murit 281 de persoane. Senatorul USR Dan Lungu a adresat o întrebare Ministrului Afacerilor Interne privind numărul accidentelor rutiere la nivel județean din ultimii cinci ani, iar aceasta a anexat răspunsului său situația accidentelor solicitată, furnizată de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.

Întrebarea a fost urmarea faptului că un raport oficial al Comisiei Europene publicat în luna aprilie menționa faptul că, în ceea ce privește infrastructura cea mai periculoasă, România este prima în topul țărilor membre ale Uniunii Europene, înregistrând o rată a deceselor extrem de mare. Aceasta era de 98 de cazuri, raportate la un milion de locuitori. România era, totodată, urmată în clasament de Bulgaria, care înregistra o rată de 88 de decese, aceste două țări fiind singurele cu o rată mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori. Același raport arăta faptul că la polul opus privind infrastructura de calitate și normele impuse pentru siguranța șoferilor în trafic se aflau țări precum Irlanda, Danemarca sau Marea Britanie.

Prin urmare, la nivel local, conform situației furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, începând cu anul 2014, până în prezent, la nivelul județului Iași au fost înregistrate 2.078 de accidente rutiere grave, 128 dintre ele petrecându-se chiar în prima jumătate a anului 2019. În urma accidentelor, în cei cinci ani și jumătate au murit 281 de persoane, în timp ce aproape 3.000 de persoane implicate s-au ales cu răni grave sau ușoare.

În lipsa unei infrastructuri decente suntem martorii neputincioși ai accidentelor rutiere, soldate cu sute de morți și răniți. Se vede limpede că statele care au grijă de cetățenii lor sunt precoupate, în primul rând, de siguranța acestora și investesc în drumuri de calitate. Noi, în tot timpul ăsta, în loc să avem grijă de viețile noastre și să ne îmbunătățim traiul, ne resemnăm cu poziția de fruntași într-un top al morții și inconștienței. Numărul deceselor și răniților în accidente rutiere pe drumurile din Iași sunt uriașe. Dacă în Moldova am avea autostradă, drumuri asfaltate corespunzător, măsuri de siguranță și programe de informare și conștientizare a cetățenilor, am mai avea o șansă la normalitate”, a menționat Dan Lungu, Senator USR.

Potrivit raportului, rata medie a mortalității rutiere în Uniunea Europeană s-a îmbunătățit, ea ajungând în anul 2018 la 49, în timp ce în urmă cu 9 ani aceasta era de 63 de decese la un milion de locuitori. Și atunci însă, în 2010, România era prima în topul clasamentului țărilor cu cea mai proastă infrastructură și cea mai mare rată a mortalității, înregistrând 117 de persoane decedate, raportat la un milion de locuitori.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here