Un roman notabil ce se înscrie logic în succesiunea celor patru anterioare este Suflet și virtual al scriitoarei Ligia Seman. Aflat la confluența dintre real și ideal, dintre realitate și idealitate în sensul de transcendență de sorginte divină, romanul este incitant atât prin trama epică propusă, deosebit de ingenioasă, de bine construită, cât și prin galeria extrem de diversă de personaje în care ne regăsim fiecare dintre noi, cu problemele și luptele noastre, cu nedumeririle și eșecurile noastre. Autoarea și-a obișnuit deja cititorii cu amplitudinea perspectivei sale naratoriale, doar că, în acest caz, viziunea amplă asupra aspectelor diverse ale existenței și problematicii celei mai acute, mai actuale, se întregește prin (ba chiar își subsumează) teritoriul, prea puțin explorat în câmpul literar românesc, al imaginarului de sorginte creștină, în sensul primar, genuin al termenului. Altfel spus, romanul conține ample viziuni, la propriu, asupra societății umane actuale (paradigmatică pentru toate timpurile până la un punct) cu problemele, frământările ce o marchează grav și cu soluțiile ce par a fi, uneori, la îndemână, dar neviabile pe termen lung.
Scriitoarea are vocația totalității motivată de ambiția de a surprinde în paginile acestui roman atât zbaterile personajelor sale, dilemele existențiale (adesea adevărate impasuri existențiale) ale contemporanilor noștri, – fie aceștia adolescenți, tineri, adulți ori chiar oameni ajunși la capătul vieții lor – cât și soluția la acestea, prin încrederea în Cel care are soluția la orice situație oricât de, aparent, fără ieșire ar fi. Deci acest roman se deschide complet spre contemporaneitate, nu pierde legătura cu tărâmul realului de acum și aici (hic et nunc), pe care-l descrie atât de realist încât este imposibil să nu ne recunoaștem propriile dileme și impasuri.
O temă recurentă în opera autoarei este cea a relației spinoase dintre generații, cu accent pe cea a responsabilității uriașe ce stă pe umerii părinților vizavi de copiii lor, cu deosebirea că viziunea autoarei s-a acutizat, iar adâncimea analizei ei psihologice este tot mai aptă de a surprinde cele mai infinitezimale nuanțe sufletești ale personajelor. Toate acestea concomitent cu o perspectivă tot mai amplă asupra vieții văzută în toată complexitatea ei.
Prin romanul de față, Ligia Seman poate fi circumscrisă în galeria scriitorilor creatori de ample fresce sociale ce aduc în prim-plan aspecte de mare gravitate morală prin intermediul unor personaje emblematice pentru categorii umane extrem de vulnerabile: adolescenți cu probleme de abuz, de respingere din partea părinților, gata de a face concesii anturajului pentru a fi acceptați de acesta, cu un preț incalculabil ulterior, părinți ce se luptă, la rândul lor, cu unele sechele emoționale nerezolvate din copilărie, sechele ce le grevează dureros relațiile inclusiv cu cei din propria familie, traficul de persoane, prostituția cu ramificațiile ei oneroase etc. Lista aspectelor puse pe tapet s-ar putea continua încă, întrucât autoarea posedă capacitatea de a surprinde o plajă imensă de aspecte sociale grave, inclusiv cea a corupției din spitale, a compromisului făcut doar pentru a promova ierarhic, chiar dacă această promovare nu este întotdeauna pe merit, lupta pentru menținerea în funcție, uneori cu costuri imense, atât la nivelul principiilor încălcate, cât și la nivelul vieților sacrificate doar de dragul unor orgolii profesionale.
Realismul scriiturii, implicit al viziunii, nu este unul liniar, nici nu degenerează în scepticism ori ironie, ci se conjugă într-un mod sui-generis cu viziunea creștină despre lume și viață, dar una luminată de cea mai curată teologie pauliană am zice, practic de cea mai curată teologie biblică. Autoarea îmbină în personalitatea ei două vocații ce-și dispută întâietatea: cea de scriitoare meticulos și grijuliu aplecată asupra existenței umane în diversele ei ipostaze actuale și cea de organizatoare a unor ample conferințe destinate învățării femeilor de azi cum să rămână în conexiune cu valorile nepieritoare ale Evagheliei harului. În cadrul acestor conferințe, scriitoarea își exercită cu succes vocația ei de învățătoare, respectiv de profesoară și mânuitoare a Cuvântului biblic.
Proza cultivată de domnia sa este considerată de unii exegeți drept proză de factură strict religioasă, opinie tributară unui reducționism critic păgubitor, întrucât este mult mai mult decât atât. E adevărat că destinele, frământările și dilemele personajelor își află rezolvarea grație întâlnirii personale cu Isus Hristos, a cărui personalitate gigantică le marchează ireversibil traseul existențial, fie că este vorba de Marcus Stoenoiu sau Daniel Stoenoiu, tatăl lui, fie de Andrei Stejaru, profesor universitar și scriitor celebru, fie de Adela Stejaru și de Ziana, soția și fiica acestuia, fie, în final, de fetele ce au ales să practice prostituția în Paris, amăgite de a face bani și carieră mai rapid, în fond niște înșelate de inși mult mai versați decât ele care le folosesc în scop pur mercantil.
Dar această întâlnire (providențială, e drept, și survenită la momentul oportun, adesea cel mai critic al vieții personajelor) nu anihilează personalitatea acestora care continuă să se zbată acum între coordonate mai vaste ca înainte. Altfel spus, deși viața personajelor este marcată de capitularea lor la picioarele Mântuitorului, câștigate de dragostea Acestuia revelată activ la Cruce, acest eveniment capital nu elimină radical „felul lor vechi de viețuire”, umanitatea lor veche anterioară acestui eveniment întrucât autoarea este o cunoscătoare în profunzime a sufletului uman. Acest fapt aduce noi lupte, noi dimensiuni ale vieții în cazul fiecăruia, dar cu diferența absolut notabilă că acestea se aseamănă unui urcuș tot mai hotărât, mai abrupt spre piscurile divinității beneficiind și de întregul sprijin al acesteia. Astfel, rând pe rând, asistăm la procesul convertirii unui scriitor de mare calibru precum profesorul universitar Andrei Stejaru, anticipat de cel al soției sale Adela Stejaru, de profesie învățătoare, urmat de convertirea a numeroase personaje în cele mai variate contexte: a lui Marcus Stoenoiu, adolescentul dependent de computer, jocuri electronice și pornografie, a lui Daniel Stoenoiu, tatăl lui Marcus, om de afaceri implicat în adulter și total anexat de o viață fără niciun alt orizont decât câștigul material, al Zianei (Sânzianei) Stejaru, fiica scriitorului care ajunge să aleagă calea prostituției și a drogurilor, dependentă și ea de internet, din cauza deficiențelor în educația sa. Și, ceea ce pare incredibil, convertirile în lanț ale mai multor tinere căzute în mâinile mafiei proxenetice din cartierul rău famat al Parisului, datorită faptului că preotul Paul și soția acestuia, luminoasa figură a Tabitei, au înțeles chemarea lui Dumnezeu pentru ei: aceea de a misiona chiar în acel cartier și de a le chema pe fetele pierdute la Cristos. Centrul întemeiat de aceștia, Raze de Lumină, simbolizează, așa cum îi este și numele, o oază cvasiparadiasiacă nesperată fiind un perimetru sustras tragediilor de afară, unde fiecare fată ce persistă în credința în Isus poate fi recuperată atât pentru viața de acum și aici, cât și, ceea ce este extrem de important (în fond, cel mai important), pentru eternitate.
Dar de ce acest titlu incitant? De ce Suflet și virtual? Pentru că aceste suflete aflate în derivă pe marea plină de valuri primejdioase ale vieții caută să-și aline dorurile, aleanul inimii recurgând la ceea ce le este cel mai la îndemână: la virtual, adică la rețeaua de internet creându-și câte un profil pe rețeaua de socializare Facebook în nădejdea accederii la un alt orizont existențial. De exemplu, Andrei Stejaru, își creează profilul fals numit Oliver T. pentru a putea sta de vorbă cu… el însuși, împins fiind la acest gest de impasul în care a ajuns în relațiile cu cei dragi lui. Însingurarea în propria sa familie, distanțarea în timp de fiică, apoi de soție, este surprinsă magistral de către scriitoare, care nu uită să pună în evidență abisurile psihologice ale acestui comportament straniu al personajului, a cărui copilărie a fost marcată de un eveniment tragic (despărțirea sa bruscă de mamă, alungată de acasă de către tatăl său cu brutalitate). Sechelele acelui eveniment au continuat să subziste dureros în străfundurile personalității lui, în pofida celebrității de care se bucură, ba chiar au fost adâncite într-un anume fel de acest succes, făcându-l opac la nevoile firești de socializare ale fiicei, respectiv ale soției sale. Dacă pentru scriitorul de mare succes având o carieră solidă de invidiat, virtualul are o funcție, inițial, de exorcizare a fantasmelor din copilărie, un fel de exercițiu de a se desprinde din chinga lor, dar și de a exersa, respectiv a cultiva deprinderi noi de a comunica (culmea, tocmai el, profesorul de limba și literatura română!), chiar dacă cu un personaj fictiv creat de el însuși, în cazul tinerilor adolescenți, precum Marcus, virtualul își vădește ambele fațete: negativă și pozitivă.
Negativă, căci ajunge dependent de pornografia pe internet, fiind atras de prostituata Sandra care își oferă „farmecele” tuturor celor doritori s-o soarbă din priviri prin prisma camerei video a computerului; pozitivă, întrucât tot prin internet, pe calea virtualului, vor păstra ambii (atât Marcus, cât și Ziana-Sandra) o legătură constantă cu personaje de o mare probitate morală, căci acestea au avut și ele ceasul lor când destinul li s-a intersectat cu cel al lui Cristos care le-a schimbat din temelii viața. E vorba de consilierul Gabriel, respectiv de Sorin Vlaicu, asistentul lui Andrei Stejaru, care, intuind tragedia din familia superiorului său, ia legătură cu Ziana, aceasta fiind adusă pe tărâmul credinței în Isus cu mult tact. La rândul ei, Ziana-Sandra își creează un alt profil pe Facebook, numit Altfel de gânduri (deoarece își dorește să fi rămas curată și neîntinată) prin intermediul căruia are puterea să ia legătura cu tatăl său de care s-a înstrăinat, trădându-i principiile de viață, din dorința reînfiripării relațiilor rupte. Prin acest profil virtual, Ziana ajunge să-i împărtășească tatălui ei valorile cristice de care ea află, tot pe această cale. Sorin Vlaicu se dovedește a fi personajul providențial al familiei Stejaru, căci atât tatăl, cât și fiica acestuia vor fi puternic amprentați de valorile creștine promovate de acesta și reprezentate cu cinste de el.
Așadar, firele narative se țes și se întrețes extrem de ingenios într-o intrigă bine condusă de mâna talentatei autoarei care știe să construiască o tramă romanescă interesantă, palpitantă, amintind pe alocuri de romanul polițist (vezi episodul în care Marcus o pândește à la Sherlock Holmes pe Narcisa, frumoasa prostituată din cartierul rău famat al Parisului.)
Aceste dexterități nu epuizează talentul scriitoricesc al Ligiei Seman, căci el este potențat de capacitatea de a creiona viziuni spirituale extrem de vaste ocupând pagini întregi, viziuni ce amintesc fie de cele din Vechiul Testament (vezi cartea Zaharia ori cea a lui Ezechiel), fie de cele din romane socotite clasice precum cel scris de John Bunyan. Oricum aceste viziuni – datorate lui Daniel Stoenoiu, ce cade în prăpastie și experimentează, preț de câteva minute, moartea clinică, și lui Marcus, care, adormind alături de tinerii săi prieteni aflați în drum spre Paris, trăiește un fel de răpire sufletească – sunt de o pregnanță și de o putere vizionară atât de evidente încât rivalizează cu cele mai fascinante tablouri purtând semnătura unor pictori celebri, precum cel amintit de mai multe ori în chiar paginile romanului. E vorba de tabloul lui Salvador Dali cu titlul Sfântul Ioan al Crucii.
Dar celelalte virtuți și teme ale romanului rămân să fie descoperite pas cu pas de către lectorul atent al acestui roman notabil, care ridică pe culmea cea mai înaltă a literarului tema transformării destinului uman grație întâlnirii cu Hristos Domnul și Mântuitorul.
prof. Mariana Dvorzsik
