Liga Studenților (LS IAȘI) critică Ministerul Educaţiei şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) pentru că au lăsat studenţii fără bani pentru reducerile la transportul local în comun fix la început de an universitar, după ce au insistat ca prin noua Lege a învăţământului superior universităţile să preia de la primării sarcina financiară a acestor beneficii. Hotărârile de Consiliu Local din toate localităţile unde studenţii se bucurau de aceste beneficii nu mai au bază legală. Până în momentul de față, ministerul condus de Ligia Deca nu a elaborat în trei luni de zile metodologiile de finanțare în vederea acordării subvențiilor și nici nu a alocat bugetul necesar, fiind o problemă generală, la nivel național. Practic, Deca şi ANOSR au promis studenţilor reducere 90% la transport local în comun decontat de Minister, însă fără să existe alocare bugetară în acest sens, deşi legea a fost promulgată la începutul lunii iulie.
La nivel local, Liga Studenţilor critică lipsa de interes a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF Iași) care nu au semnat până în momentul de față contractele instituționale în vederea asigurării reducerii legale de 90% a biletelor și abonamentelor la transportul în comun pentru studenții lor. Instituțiile se apără, afirmând prin oamenii din administrație că de la Ministerul Educației li s-a transmis că, de fapt, nu sunt bani și că trebuie „să se descurce”.
În plus, Liga Studenților critică atitudinea Companiei de Transport Public Iași, care a înștiințat universitățile fix înainte de începutul anului universitar, și îi propune, ca soluție remedială, să încaseze biletele și abonamentele pentru studenți la preț redus, dobândind astfel calitatea de creditor față de universitățile din care provin respectivii studenți, urmând a primi diferența ulterior, după ce Ministerul Educației va vira banii universităților. Totodată, studenții salută deschiderea Primăriei Municipiului Iași, care urmărește rezolvarea situației într-un termen cât mai rapid.
Pe vechea Lege a Educației nr. 1/2011 studenții beneficiau de o reducere de 50% la toate titlurile de călătorie la transportul local în comun, subvenția fiind suportată de către autoritățile locale. În prezent, titlurile de călătorie reduse cu 50% nu mai pot fi achiziționate, iar un abonament întreg costă 110 lei.
Pe noua lege Deca-Iohannis nr. 199/2023 studenții beneficiază de o reducere de 90%, însă fondurile trebuie alocate universităților de către Ministerul Educației, conform art. 149 alin. 2 lit. g).
Singura universitate ieșeană care s-a asigurat de la început că studenții vor avea acces la aceste beneficii este Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, iar Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a solicitat Ministerului Educației fonduri suplimentare, urmând a deconta ulterior abonamentele achizionate în momentul de față la preț întreg de către studenți.
„În momentul de față căutăm soluții, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel local. Primăria Municipiului Iași deja a anunțat că va realiza consultări săptămâna următoare cu rectorii universităților. Îndemnăm studenții să păstreze abonamentele și biletele achiziționate la preț întreg, în vederea decontării ulterioare de către universități. Ceea ce se întâmplă este rezultatul mimării reprezentării studențești de către majoritatea organizațiilor, docile de dragul unor poze cu oameni politici, cât și al demagogiei PNL și PSD din pseudo-reforma României Educate. Atât Ministerul Educației, cât și UAIC și UMF Iași refuză orice dialog cu noi legat de problemele studenților, dialog care ar putea preîntâmpina situații penibile ca aceasta, din care studenții au numai de pierdut. Evident, majoritatea organizațiilor studențești, care au susținut constant butaforia domnului Iohannis, numită pompos România Educată, și politicile doamnei Deca, nu vor critica niciodată greșelile Ministerului sau ale rectorilor-parteneri.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
Aida POPA