Strada Rampei, distrusa de o statie de betoane ilegala si de utilajele Conest, reabilitata din banii iesenilor

0
159

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de proiectare și asistență tehnică a lucrărilor de modernizare a încă opt străzi:

  • strada Rediu și stradela Rediu, fundac Păcureț, strada Păcureț și strada Movila Păcureț;
  • strada Rampei din Dacia;
  • strada Constantin Pop din Bucium;
  • o legătură în zona CUG între Iași și Ciurea.

Municipalitatea a primit trei oferte la licitația pentru încredințarea acestor servicii, iar contractul a fost semnat cu SC Simpa Consult SRL pentru o sumă de 602.615 lei fără TVA, respectiv 717.111,86 lei cu TVA.

În cel mult opt luni firma va trebui să ofere, printre altele, expertize tehnice (inclusiv la rețelele de apă / canalizare existente), studii topografice, studii geotehnice și de versanți, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor și proiectele tehnice.

După predarea acestor studii, municipalitatea le va supune atenției și votului Consiliului Local, va identifica surse de finanțare și va organiza licitațiile pentru executarea lucrărilor de modernizare.

Străzile menționate fac parte dintr-un program al municipalității de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor. În acest program sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare), aproape 160 de străzi din toate zonele orașului.

În prezent Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări, care sunt în derulare, pentru 40 de străzi în valoare totală de circa 94,5 de milioane de lei. La acestea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 42 de milioane de lei. Astfel, municipalitatea are contracte în derulare în valoare de aproape 136,5 de milioane de lei.

În curând Primăria va lansa și licitația pentru modernizarea bulevardului Poitiers pentru o sumă estimată la 66 de milioane de lei.

Totodată, municipalitatea are un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați. Programul se desfășoară în perioada 2022 – 2024 și are o valoare de 27,6 milioane lei.

La acestea se adaugă câteva zeci de străzi aflate în programul de reparații curente susținut în această primăvară de Citadin SA.

Programul de modernizare a străzilor din Municipiul Iași poate fi consultat aici: https://shorturl.at/fnxE1.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here