Local

Strada Gh. Asachi va fi inchisa 2 luni jumate. Contractul de lucrari, de 2,4 milioane lei, a fost castigat de Viarom

By Redacția

July 17, 2017

În cursul zilei de marți, 18 iulie, vor începe lucrările de modernizare a strazii Gh. Asachi din Copou, artera cu sens unic aflată între sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate și Corpul B al Universității „Al. I. Cuza”. În perioada lucrărilor, care sunt programate să dureze până cel târziu pe 1 octombrie, la începerea anului universitar, str. Gh. Asachi va fi închisă. Lucrările vor consta în modernizarea tramei stradale, înlocuirea bordurilor și amenajarea cu pavele a trotuarelor.

Contractul aferent modernizării str. Gh. Asachi a fost semnat pe 27 aprilie. Lucrările sunt efectuate de asocierea SC Viarom Construct SRL – SC Into SRL, valoarea acestora fiind de 2.367.626 lei, sumă care include și modernizarea bd. Dimitrie Cantemir.

Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației vor fi luate de către Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorului. În timpul lucrărilor pe tronsonul de drum menționat va fi asigurat accesul mașinilor de Poliție, Pompieri și Jandarmerie.

Marius GAVRILESCU