Primăria a cumpărat stâlpi de iluminat cu 9 miliarde de lei și făcut profit, anul trecut, de 4 miliarde, numai din publicitatea stradală găzduită pe acești stâlpi.
Acest lucru s-a intamplat dupa ce Primaria municipiului Iasi a reusit, in vara anului trecut, sa preia administrarea intregii retele de iluminat public stradal din oras, retea care numara peste 18 mii de stalpi, de la compania Delgaz Grid SA.
In cursul acestui an, municipalitatea a anuntat noi Investiții în modernizarea iluminatului public, de asta data cu fonduri europene. Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE) a comunicat Primăriei Municipiului Iași că proiectul „Reabilitare / modernizare / extindere, eficientizare rețea de iluminat public în Municipiul Iași” se încadrează în alocarea financiară a liniei de finanțare europeană și, ca atare, a intrat în etapa precontractuală. Practic, după ce municipalitatea va trimite ADRNE o serie de documente suport, va fi semnat contractul de finanțare.
Proiectul a trecut de faza evaluării tehnice și financiare încă de la începutul lunii aprilie, când a obținut 78 de puncte la evaluarea tehnico-economică, față de minimul de 70. Finanțarea proiectului se va face prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa Prioritară 3: „Sprijinirea tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Prioritatea de Investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea C: „Iluminatul Public”.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.868.648,10 lei (circa 4,62 milioane euro). Cofinanțarea din partea Municipiului Iași pentru acest proiect este de 436.219,37 lei.
Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune și alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din Municipiul Iași (șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și / sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune.
Radu SEICARU