Peste 9800 de pacienți au fost tratați la Spitalul Clinic pentru Animale de companie, din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, la un an de la deschiderea Compartimentului de Urgențe. Cu o echipă formată dintr-un coordonator, patru medici veterinari, opt medici interni, un tehnician, și câte șase studenți – pe o tură de 12 ore, Compartimentul de Urgențe, care este deschis non-stop, inclusiv sâmbăta și duminica, a avut în responsabilitate directă 3376 cazuri în 12 luni, ceea ce înseamnă aproximativ 35 la sută din cazuistica spitalului. De asemenea, asigurând serviciile suport pentru Clinicile Medicală, Chirurgie, Obstetrică și Boli infecțioase, precum și a Serviciilor de Cardiologie și Neurologie, existența Compartimentului de Urgențe a permis dublarea numărului de cazuri din Spitalul veterinar, comparativ cu anul precedent. „Din punct de vedere didactic este o activitate enormă: sunt 12 studenți pe zi implicați în activitățile de management direct de caz. Din punct de vedere clinic este un salt extraordinar pentru că putem să avem cazurile supravegheate 24 din 24 de ore, având acces la o largă infrastructură de diagnostic și tratament. Pentru comunitate, de asemenea, însemnă foarte mult, deoarece este singurul serviciu de urgență non-stop în regiune”, a precizat conf. univ. dr. Mihai Musteață, coordonatorul Compartimentului de Urgențe, de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USV Iași. Deschiderea Compartimentului de Urgențe pentru animale mici a reprezentat un pas important pentru creșterea calității actului medical în medicina veterinară din regiunea Moldovei. Investiția necesară a fost realizată cu fonduri proprii ale USV Iași și ale partenerilor din mediul privat. Aida POPA