Local

Spitalul Sf. Spiridon, pepiniera de infractori! Cei doi medici ieșeni implicați în scandalul drogurilor sunt rezidenți la acest spital

By Redacția

November 21, 2024

Doi medici rezidenți de la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași se numără printre consumatorii de droguri vizați de o amplă acțiune a DIICOT, pregătită timp de mai multe luni, potrivit Libertatea. Cei doi medici rezidenți, I.S.Z. și R.R.N., sunt specializați în gastroenterologie, unul dintre ei fiind și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași. Conform unei surse a Libertatea din interiorul spitalului, asupra celor doi medici plana de multă vreme suspiciunea că ar consuma frecvent droguri de mare risc. „Se știa, printre angajați, despre aceste obiceiuri ale unora dintre rezidenți. Sunt bănuiți că iau cocaină în timpul gărzilor. Nu de ieri, de azi, de ani de zile”, ne-a declarat o sursă medicală, sub protecția anonimatului. Ambii rezidenți vizați de acțiunea procurorilor lucrează sub coordonarea prof. dr. Anca Trifan, directoarea Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, institut care funcționează în cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Potrivit site-ului instituției, cei doi figurează și în luna noiembrie în programul de gărzi. Aida POPA