Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la apariția a trei focare Covid-19 la nivelul unor unitati medicale din municipiul Iasi. Astfel, la Spitalul Clinic de Recuperare Iasi – Secția de Recuperare Neuromotorie– au fost depistate pozitiv un numar de 7 persoane (1 cadru medical și 6 pacienți).Trei dintre pacienții pozitivi au solicitat externarea cu izolare la domiciliu și supraveghere prin medicul de familie iar ceilalți 3 au fost izolați în secție. S-a demarat testarea întregului efectiv al secției, pacienții fiind negativi. De asemenea, la Institutul de Psihiatrie Scocola- Secția VI Acuți au fost gasiti pozitiv un numar de 3 pacienți. Acestia au fost izolați în saloane individuale. S-a efectuat dezinfecția întregii secții. Au fost sistate internările pe secție. Totodata, la Spitalul Clinic de Boli Infectioase – Secția IV, 3 cadre medicale au fost depistate pozitive. In cazul acestora s-a dispus izolarea la domiciliu. Aida POPA