Știrile zilei

Spectacole de muzica folclorica si targ 100% romanesc, pe 1 decembrie, la Palas

By Redacția

November 30, 2016

Pe 1 decembrie, ansamblul Palas îi invită pe ieşeni să sărbătorească împreună Ziua Naţională a României. Vor fi întâmpinați cu spectacole de muzică folclorică, târguri cu produse autohtone,  eveniment de stil românesc şi alte surprize.

Până duminică inclusiv, 4 decembrie 2016, parterul și etajul 1 al Atriumului Palas găzduiesc Târgul 100% Românesc. Clienții sunt invitați să admire și să cumpere produse oferite de branduri autohtone, producători tradiționali şi meşteri populari. Vizitatorii pot alege obiecte sculptate în lemn, ii, ouă încondeiate, globuri artizanale, trăistuțe, ștergare și țesături lucrate manual, cu motive tradiționale, articole de pielărie și ceramică, împletituri din nuiele, tricotaje și alte suveniruri cu simboluri românești. În plus, cei preocupați de un stil de viață sănătos vor găsi o gamă de cosmetice naturale românești, din ingrediente naturale, iar pofticioșii se vor delecta cu turtă dulce, ciocolată de casă și siropuri naturale. Cei care vor să descopere articole din alte zone ale țării vor fi întâmpinați la târg de membrii asociației „Produs de Cluj”.

Joi, 1 decembrie 2016, de la ora 16.30, în Atriumul Palas Mall se sărbătorește Ziua Națională a României, printr-un spectacol de folclor stilizat al copiilor Academia Show Junior. Cântece și dansuri românești, oferite de prichindei talentați, îi vor încânta pe cei prezenți. Spectacolul dedicat românilor continuă de la ora 18.00, atunci când pe scena din Atrium va urca Ansamblul „Flori de Primăvară” al Şcolii Populare de Arte Iaşi. Micii artiști vor transmite importanța semnificației zilei de 1 decembrie printr-un spectacol de muzică românească. În plus, ansamblul Palas le va dărui clienților insigne și stegulețe tricolore.

De la ora 17.00, și cei care sunt prezenți în parcul Palas vor avea parte de un moment festiv. Publicul va putea admira drapelul României proiectat pe faţada Palatului Culturii. Clădirea simbol a Iaşului va fi „îmbrăcată” în roşu, galben şi albastru, pe o suprafaţă impresionantă, de 108 metri lăţime şi 25 de metri înălţime.

Tot joi, pe 1 decembrie, de la ora 17.00, profesioniștii în hair style și make-up Donna Carina îi invită pe clienții Palas la „Artistic Vision”. Cei interesați vor descoperi care sunt tendințele în materie de tunsori, coafuri și machiaj, într-un show în care specialiștii se vor juca cu forme și culori, realizând look-uri captivante.

Până pe 3 decembrie, la parterul Atriumului se desfășoară și Târgul Winter Fashion, la care participă producători de blănuri și articole din piele.

Aida POPA