Opera Națională Română din Iași programează în această săptămână alte două evenimente de marcă ale lunii noiembrie. Acestea vor avea loc sâmbătă și duminică, zile în care publicul va putea urmări, cu distribuții diferite, „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, în regia celebrului Andrei Șerban.
Invitata specială, soprana de origine egipteană Rasha Talaat și Manuela Barna Ipate vor debuta în rolul principal, Lucia, Alexandru Constantin și un alt invitat, Adrian Mărcan, vor da viață personajului Enrico, iar conducătorii teatrului liric ieșean, managerul interimar Andrei Fermeșanu și coordonatorul artistic Florin Guzgă, vor fi Edgardo.
Un alt invitat special, Andrei Apreotesei, manager al Ateneului Național din Iași, va interpreta rolul Arturo.
Conducătorul muzical al reprezentației în care își dau concursul soliștii, Corul, Orchestra și Baletul Operei Naționale Române din Iași va fi maestrul David Crescenzi.
Ultimele bilete de intrare la cele două spectacole de la finalul săptămânii, care vor avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 18:30, pot fi achiziționate de pe site-ul operaiasi.ro sau de la Agenția Operei.
Aida POPA