Local

Solutii alternative de continuare a invatarii pentru elevii ieseni din mediul rural

By Redacția

May 22, 2020

         Pentru ca procesul de învățare să nu fie întrerupt în cazul elevilor din mediile socio-familiale vulnerabile, directorii unităților de învățământ au analizat diverse posibilități și au gândit strategii pentru continuarea activităților educaționale și diminuarea inechității. Acestea constau atât în asigurarea de resurse și pachete educaționale tipărite, cât și în demersuri pentru colaborarea cu autoritățile publice locale sau cu alți parteneri educaționali, în vederea achiziționării resurselor tehnologice și/sau a materialelor de învățare necesare acestor copii.

         „Învățarea la distanță în situații excepționale trebuie să genereze soluții excepționale, demers care presupune rezolvarea creativă a problemelor. Lipsa dispozitivelor electronice sau a conexiunii la internet necesare învățării on line au determinat pe directorii și profesorii din școli rurale ale județului să identifice soluții și scenarii alternative pentru elevii dezavantajați. Lipsa resurselor nu trebuie să împiedice accesul copiilor la instruire. Implicarea directorilor, a profesorilor, colaborarea cu părinții, dar mai ales determinarea acestora de a asigura șanse egale la instruire pentru elevi au deschis calea unor oportunități acolo unde înainte existau dezavantaje” a subliniat inspectorul școlar general, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș.

          Crearea de pachete educaționale tipărite pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, livrarea săptămânală a acestora la domiciliu prin implicarea cadrelor didactice, a mediatorilor școlari, a asistenților sociali sau a altor reprezentanți ai comunității sunt practici dezvoltate în unități de învățământ precum Școala Gimnazială Prisăcani, Școala Gimnazială Dobrovăț, Școala Profesională Dagâța, Școala Gimnazială Moțca, Școala Gimnazială Costești, Școala Gimnazială Domnița, Școala Profesională Gropnița sau Școala Profesională Cristești.

        „Pentru a asigura șanse egale tuturor elevilor la educație, am lucrat ca o echipă, realizând astfel pachete cu resurse educaționale ce cuprind fișe de instruire, fișe de lucru, teme de portofoliu, instrumente de evaluare, în general sarcini de lucru care să genereze învățare. La învățământul preșcolar și primar, cadrele didactice care predau la clasă au asigurat atât activități on-line, cât și activități la distanță pentru toți preșcolarii/copiii. Am încurajat elevii și părinții, sprijinindu-i emoțional, dându-le încredere că voi reveni periodic, o dată la două săptămâni, astfel încât copiii să nu piardă contactul cu școala. La următoarea întâlnire am văzut bucuria din ochii copiilor la vederea microbuzului școlar, emoția întâlnirii și curiozitatea de a parcurge resursele primite. Părinții ne-au mulțumit că îi sprijinim pentru a putea continua învățarea în aceste situații excepționale.” (directorul Școlii Gimnaziale Prisăcani, prof. Lemnaru Liliana)

        „După o analiză a posibilităților de conectare la internet pe care le au elevii noștri și mai ales după prelungirea  ,,stării de urgență”, am căutat soluții pentru a menține legătura cu școlarii și pentru a continua învățarea de acasă. Cadrele didactice trimit pe e-mail fișele  și numele elevilor  la care trebuie să ajungă materialele, la secretariatul unității se listează și se pun în folii pentru fiecare elev, iar șoferul microbuzului predă aceste materiale elevilor sau părinților pe bază de semnătură, de două ori pe săptămână, luni și joi. Am montat două cutii poștale, destul de mari, la  cele două locații unde avea loc procesul de învățământ, elevii sau părinții acestora pun materialele lucrate în cutii,  noi le adunăm și le punem în mapa fiecărui cadru didactic.

            În unele cazuri, la elevii mai mici, pe lângă pachetele educaționale, am pus  și ceva dulce pentru a le face o mică bucurie. Probabil  acest lucru se va întâmpla și de ziua lor, pe 1 iunie.” (Directorul Școlii Gimnaziale Dobrovăț, prof. Gavrilă Ureche)

          „Copiii din structura Școala  Gimnazială Boureni primesc materialele prin implicarea  a două cadre didactice voluntare localnice care se deplasează la domiciliul acestora cu microbuzul școlar (prin colaborare cu autoritățile locale deoarece microbuzul este al UAT Moțca,) procedând  în același mod și la colectarea fișelor lucrate de copii. Elevii de la Școala Moțca primesc, în egală măsură, materialele educaționale atât prin intermediul mediatorului școlar care s-a oferit voluntar, cât și cu ajutorului cadrelor didactice din localitate. În tot acest timp, s-a păstrat legătura cu acești copii și cu părinții acestora și telefonic. Distribuirea materialelor către copii se realizează săptămânal după un program stabilit de comun acord cu personalul didactic . Fișele lucrate se reîntorc în școala pentru a fi scanate și trimise cadrelor didactice pentru corectare.” (Directorul Școlii Gimnaziale Moțca, Vasilica Borș)

           „Pentru distribuirea pachetelor educaționale, o dată sau de două ori pe săptămână , am apelat la întreg personalul unității noastre-cadre didactice, mediator școlar, șoferul microbuzului școlar, oamenii de serviciu, chiar și unii părinți ai acestor elevi care au conștientizat necesitatea continuării învățării și în aceste condiții. Pentru că trebuia obținut un feedback al acestui demers, toate acestea au fost strânse în momentul când primeau alte materiale, iar cadrul didactic făcea aprecieri pentru fiecare lucrare și pentru fiecare elev sub forma unei scrisori care ajungea înapoi la elev.” (Directorul Școlii Profesionale Dagâța, prof. Viorel Chiriac)

           „Pentru Școala Gimnazială  nr. 1 Costești,  învățarea la distanță  a fost o provocare,  ținând cont de  situația cu care se confruntă societatea și educația. Era necesar să ne adaptăm și să gândim o soluție  eficientă pentru elevii care nu au acces la internet sau nu dețin dispozitive necesare pentru a participa la lecțiile online. Ne-am mobilizat, cadre didactice, părinți, Autoritatea Locală, Poliție și împreună am reușit ,,să-i ținem conectați cu școala, pe elevii din această categorie, oferindu-le pachete educaționale. Fiecare dintre noi a avut un rol important în acest demers.    Chiar dacă suntem o comunitate cu posibilități financiare modeste, suntem o mare familie care a învățat că,  doar împreună putem reuși să îl determinăm pe elev să nu abandoneze școala și să simtă că îi sunt respectate drepturile, chiar și  în situații de criză.” (Directorul Școlii Gimnaziale Costești, prof. Irina Belei)

            „Distribuirea fișelor s-a făcut pe sectoare, fiecare copil ieșind în ziua și la ora stabilită . Au fost alături de cadrele didactice la distribuirea acestor mape pe discipline asistentul social al Primăriei Țibana, doi consilieri locali, precum și preotul din localitate care cunoaște foarte bine comunitatea. Nerăbdarea, sclipirea din ochii celor mici sau mai mari, în momentul înmânării mapelor oferă nădejdea unui viitor mai bun și garanția că educația clasică o poate integra cu succes pe cea online.” (Directorul Școlii Gimnaziale Domnița, prof. Rodica Rusu )

            „La nivel de unitate, a fost constituită o echipă formată din doi profesori cu domiciliul în localitate și șoferul microbuzului școlar. Săptămânal, aceștia efectuează deplasări la domiciliul familiilor copiilor care nu dispun de echipamente electronice (în fiecare zi de luni distribuie și în fiecare zi de vineri colectează pachetele educaționale). Educatoarele și învățătorii țin legătura în permanență cu preșcolarii/elevii, deplasându-se cu mașina personală la domiciliul elevilor (dintre cele 16 cadre didactice, 14 au domiciliu în localitate). Prin convorbiri telefonice sunt transmise informații, teme, îndrumări, consiliere.” (Directorul Școlii Profesionale Gropnița, prof. Oneaga Cerasella)

            „La Școala Profesională Cristești,  provocarea desfășurării  activităților de învățare în mediul online, primită cu reticență inițial,  a antrenat serioase resurse. Deși, la nivelul comunității, sunt mulți elevi/ copii care nu dispun de un dispozitiv propriu,  majoritatea dintre aceștia au reușit să interacționeze cu dascălii lor, folosind telefoanele membrilor familiei sau, uneori, ale vecinilor. Celor care nu au participat la această formă de învățare în mediul online, instituția le-a pus la dispoziție pachete educaționale,  trimise săptămânal, cu microbuzul școlar, la domiciliul elevilor. Avem situații în care învățătorul/ educatoarea se deplasează la domiciliul elevilor/ copiilor cu materiale didactice. Și bibliotecarul școlii a fost implicat în această activitate; acesta organizează  resursele educaționale în pachete și le distribuie elevilor din comunitate, deplasarea făcându-se cu microbuzul școlar. ” (Directorul Școlii Profesionale Cristești, prof. Iulia Buciumanu)

Aida POPA