Local

Solomon Marcus, Mihaela Arsenescu Werner şi Alexandru Călinescu, Cetăţeni de Onoare ai Municipiului Iaşi

By Redacția

October 08, 2015

Întruniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi academicianului Solomon Marcus, actriţei Mihaela Arsenescu Werner şi profesorului Alexandru Călinescu.

În opera savantului Solomon Marcus prevalează lucrările cu caracter strict matematic, distinsul academician publicând peste cincizeci de volume în România, acestea fiind traduse în numeroase ţări din Europa şi SUA, la care se adaugă peste 400 de studii şi articole ştiinţifice. Profesorul universitar doctor Solomon Marcus a fost ales, în 1993, Membru corespondent al Academiei Române, devenind, din 2001, Membru titular al acestui înalt forum al ştiinţei şi culturii româneşti.

Mihaela Arsenescu Werner este societar al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, pe a cărei scenă a interpretat numeroase roluri de mare succes de critică şi public. Profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi şi doctor în Artele Spectacolului, Mihaela Arsenescu Werner a fost recompensată de către UNITER, în 2015, cu „Premiul pentru întreaga activitate”, un alt premiu al prestigioasei Uniuni fiindu-i atribuit în 2010, pentru spectacolul Quartet.

Profesorul Alexandru Călinescu este recunoscut ca un important istoric literar, critic literar şi publicist. Fost profesor de limba franceză la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi şi director al Bibliotecii Universitare Mihai Eminescu în perioada 2000 – 2012, Alexandru Călinescu a fost decorat de către guvernul francez cu distincţia Cavaler al Ordinului Naţional de Merit, în 2004