ŞOC! Icoana Sfintei Paracheva a fost adusă în Sala Mare a Palatului Roznovanu pentru a-l apăra pe Nichita de duhurile rele

0
107

Imediat după zdrobitoarea pierdere suferită de PSD pe Iaşi, la alegerile prezidenţiale din această lună, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, în care se desfăşoară şedinţele de consiliu, a apărut o icoană uriaşă a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Fără a i se găsi o încadrare potrivită în spaţiul sălii, icoana a fost atârnată într-un cui, chiar deasupra uşii care dă din Sala Mare în cabinetul primarului Nichita.

La prima vedere am crezut că e tabloul lui Nichita, tocmai terminat de maestrul Dan Hatmanu, şi cum tabloul lui Nichita nu mai încape în şirul primarilor pe care i-a avut Iaşul de la Dimitrie Gusti încoace, m-am gândit că i-a găsit loc lângă stema României, ca Ceauşescu. Am auzit că atunci când au pus icoana în sala mare a participat un sobor impresionant de preoţi care au făcut şi o slujbă de sfinţire şi de scoatere a lui Nichita, pardon, a Necuratului din Primaria Iaşi”, ne-a spus un consilier local.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here