Schimbare spectaculoasa in actionariatul CFR SA. Pe fondul restructurarilor masive de personal, dar si a confuziei care persista in ce priveste obiectul principal de activitate al Garii Iasi, un loc din ce in ce mai abandonat si evitat de calatori, dar si de trenuri, la nivelul conducerii centrale s-a luat hotararea ca acest nod feroviar sa fie dat in administrarea altei firme.
Dat fiind potentialul floricol al garii, dar si a ierburilor si plantelor de leac, cineva din conducerea CFR a venit cu ideea de a diversifica serviciile. Astfel, pentru a nu-si pierde joburile, ciocanarii de la Biroul Exploatare Vagoane au fost pusi sa culeaga cretusca, coacaz, urzica si sovarf, direct din pepinierele care s-au dezvoltat natural pe peroanele garii.
O parte din cantitatea de flori ce vor fi culese dintre datele si betoanele peroanelor se va valorifica la export, pe linia Kiev-Mongolia, iar alta parte va fi folosita la protocol, ca supliment de calatorie, prin casele de bilete. Astfel, pe langa vanzarea biletelor, casierele CFR-ului vor avea in dreapta si un oloi aburind din care vor turna ceai, cu ajutorul unui polonic, in paharele sau PET-urile calatorilor.
„Anul acesta, betonul de pe peroane ne-a adus o productie buna, asa ca in acest an speram sa dublam numarul de clienti care, in drumul lor spre statiunile balneoclimaterice din tara, vor face cate un popas si in gara Iasi”, ne-a spus Manole Rostopasca, noul sef al Serviciului Exploatare Ierburi Diuretice din cadrul CFR Iasi.
Deoarece grosul investitiilor viitoare va veni pe linia acestor plante aromatice si reumatice, compania va trece in administrarea Plafar SA. Mai mult, liniile pe care vor fi garate trenurile, nu va mai fi numerotate, ci denumite după tufele de flori care cresc pe peroane, cum ar fi Linia Pojarniciei spre Dabuleni sau Coada Soricelului spre Dolhasca.
Stanjenel CRETU