Singurul tablou românesc din colecția IBM, repatriat de Artmark

0
86

Singurul tablou românesc din colecția IBM va fi expus în cadrul Licitației de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești. Este vorba de ,,Vânzătoarea de covoare’’, operă de o importanță muzeală, semnată de Francisc Șirato și repatriată, astăzi, de Artmark după o îndelungată viețuire în SUA.

Romania participă în 1939 la Expoziția Universală de la New York cu tablouri semnate, printre alții, de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ion Theodorescu sau Nicolae Tonitza. La  pavilionul românesc de pe Arena ,,Arthur Ashe’’ din New York, tablourile lui Francisc Șirato îl cuceresc pe Thomas Watson, CEO IBM, care era și colecționar de artă și cumpără tabloul ,,Vânzătoarea de covoare’’ cu o valoare de 25.000 de lei. Vreme de 56 de ani, în perioada anilor 1939-1995, opera face parte din colecția de tablouri cu tematică industrială și comercială din toate țările lumii a IBM, Statele Unite ale Americii.

În 1995, tabloul este cumpărat de un alt colecționar de artă la expoziția ,,Contemporany Art of 79 Countries’’ din San Francisco și devine parte a unei colecții particulare din Pennsylvania, SUA. 

 ,,Vânzătoarea de covoare’’, tratată în spiritul artei populare, poate fi descoperită în cadrul Licitației de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, cel mai amplu și așteptat eveniment de pe piața de artă din România, alături de lucrări unice prin viziune și limbaj plastic ale pictorilor clasici și moderni.  

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here