Apărute pe străzile Iașului ca melcii după ploaie, simigeriile Luca au împânzit orașul, lăsând la fiecare colț de stradă câte un damf greu, de aluat pus la copt.
Imaginate ca o alternativă la mai vechile covrigării Petru, noile temple ale cocălarilor se disting în peisaj prin reclamele stupide și coșmeliile iluminate „a giorno”, de zici că vând bijuterii Swarowski.
Partea proastă e că la servire se află tot felul de melteni, cu creierul prăjit de la atâtea cuptoare, la fel de iuți în mișcări și neuroni ca niște chifle înmuiate în ceaiul cu bromură.
Deunăzi, un client cu un copil de mână a avut neșansa să guste din plin farmecul unei lecții de management de chioșc tip Luca. Aflat la o astfel de locație în zona rondului stației 28 din Alexandru cel Bun, acolo unde parcă este ordin pe unitate ca angajații să stea încruntați precum Luca cel nebun, omul a trebuit să suporte o scenă în care un manager cu acneea dosită sub o barbă stufoasă îi făcea instructajul unui covrigar de vreo 18 ani, sfătuindu-l să scoată bonul pentru clienți, că altfel îl vede șeful pe cameră și o să belească crenvurștiul din covridog.
Exasperat de retardul degajat de cei doi experți în fiscalitate, clientul le-a atras atenția că făcuse comandă de un covridog, pretenție la auzul căreia managerul cu barbă socratică i-a replicat spiritual: „Poate doriți un Luca, covridog găsiți la dușmani, la Petru!”. Exact extorsiunea degajamentului neuronal vidanjat integral!
Și uite așa, cu angajați din ăștia, care abia fac deosebirea între mac și susan, Luca vrea să fie mai sfânt în ale foietajului decât omologul Petru.
Într-o țară în care umblă câinii cu covrigi de Buzău în coadă, covrigăriile au devenit pepiniere de ciolaci bine rumeniți, dar oleacă arși pe la sinapse.
Paul LOVIN