Pe 21 decembrie, acum 25 de ani, visul libertatii noastre s-a scris cu sange, in capitala tarii. 800 de oameni au murit ciuruiti de gloante si striviti de tancuri.
Dupa un sfert de secol, povestea eroilor care au strigat “Libertate” e inca vie, in inimile urmasilor. Veti vedea cum gandeste astazi copilul unui martir al Revolutiei, care a crescut cu dorul parintelui sau.
De 25 de ani vedem aceste imagini. Sunt inca vii. Sunt amintirile noastre. E lectia de istorie pe care nu avem voie sa o uitam. O lectie scrisa cu singe si la Bucuresti. De cei peste 800 de oameni care au murit pe 21, 22, 23, 24 si 25 pentru ca noi sa traim liberi.
Un pret imens pentru sutele de copii care au crescut fara parinti, cu lacrimile pe obraji si cu sufletul impovarat de durere.
“Sa vina inapoi, doar atata vreau… sa vina inapoi. N-aveau dreptul sa-l omoare”, spunea Marius in 2002
Marius are acum aceeasi virsta cu libertatea. Era in pantecele mamei sale, cand tatal i-a fost ucis. S-a nascut asadar in lumea noua pentru care Marius Cristian Teodorasc a murit.
“Mi-au zis ca tatal meu e acolo sus in Rai si ma pazeste. Sa iei viata unui om pentru ce? N-au rezolvat absolut nimic cu asta. Si au lasat rani adanci. Chiar au lasat”, spunea Marius 7 ani mai tarziu, in 2009.
Marius va implini peste citeva luni 25 de ani. Ne duce in singurul loc in care si-a cunoscut tatal, in cimitirul Eroilor.
Ucis in noaptea lui 21 decembrie 89, trupul tatalui sau a fost cautat atunci o noapte intreaga, de mama sa, asa gravida cum era.
“Macabru. Nimeni n-ar trebui sa traiasca ce au trait ea si bunicul meu. Eu il admir si nici macar nu l-am cunoscut. Deci iti dai seama cum a fost pentru ei. 24 cred ca avea. Eu inca nu eram nascut. El a murit in decembrie, eu m-am nascut in august 1990”, spune Marius acum, in 2014.
Timpul s-a scurs. Copiii sunt acum adulti si au la randul lor copii. “Saptamanal nu pot sa ajung, ca mai e si Flavia, fetita mea. Dar vin de cate ori pot. E liniste, pot sa meditez”.
Marius priveste acum sfertul de secol, care s-a scurs, prin ochii copilei sale, ajunsa la 4 ani. O creste din greu, muncind 10 ore pe zi, ca sofer, si se bucura ca poate sa spuna orice, impotriva oricui, fara teama de represiune.
In fond pentru asta au luptat tinerii in 89. Pentru libertate. Pe 21 decembrie, acum 25 de ani, adunarea populara, convocata de Ceausescu in favoarea sa, a declansat batalia finala impotriva comunismului.
Setea de libertate nu a mai putut fi stavilita. Primii morti au cazut la Sala Dalles. A urmat o noapte a sacrificiului. Citeva zeci de revolutionari au rezistat eroic in deja istorica baricada de la Inter.
Imaginile zilei de 21 sunt greu de redat in cuvinte: parinti si copii schingiuti, trupuri rapuse de gloante, oameni calcati de tab. Visul stins pentru sute dintre ei e dus mai departe de urmasi.
„Da, avem mai multa libertate, dar hai sa facem ceva cu ea. Nu doar pentru noi insine, ci si pentru cei din jur”.
Marius pastreaza undeva adanc, nestiuta de fetita lui, o suferinta. Suferinta celui care NU a gasit inca raspunsul la cea mai grea intrebare a vietii sale – de ce a trebuit sa plateasca el si alte sute ca el, cu viata parintelui, pentru libertatea noastra a tuturor.
