Trei medici din Iasi sunt cercetati de procurorii DNA într-un dosar de corupţie. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, soţul acesteia, Gheorghe Dorobăt – Şeful Secţiei ATI la Spitalul de Neurochirurgie şi conferenţiarul Dumitru Păduraru sunt acuzati de luare de mită.
Carmen Dorobăţ a fost audiată pentru mai multe ore în cursul serii de vineri, 30 ianuarie, aceasta fiind reţinut pentru 24 de ore în jurul orei 23.00. Dorobăţ ar fi suspectată de luare de mită, au transmis surse juridice, ea fiind acuzată că ar fi luat bani de la studenţi de la UMF Iaşi, în schimbul promovării unor examene. Carmen Dorobăt si Dumitru Păduraru, au fost retinuti pentru 24 de ore. Cel din urmă, coordonator al disciplinei “Anatomie” la Universitatea de Medicină si Farmacie “Grigore T. Popa” Iasi este acuzat si de tentativă de viol şi şantaj. Păduraru este acuzat că ar fi cerut unei studente să facă sex cu el pentru a o promova la exemene.
În acelaşi dosar a mai fost audiat şi soţul doctoriţei ieşene, Gheorghe Dorobăţ, de asemenea profesor la UMF Iaşi şi şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Doctorul a fost însă lăsat să plece acasă, împotriva sa nefiind luată nicio măsură, au transmis sursele citate. Asupra lui Gheorghe Dorobăţ nu s-a luat nicio măsură preventivă.
Medicii ar fi luat bani de la studenţii medicinişti pentru a-i ajuta pe aceştia să promoveze exemenele. Acesta este cel mai amplu dosar instrumentat de DNA care vizează cadre medicale din Iasi. Sursele din randul anchetatorilor au precizat că o sumă de aproximativ 2.000 de euro ar fi fost găsită în mai multe carnete de student ale unor elevi de la UMF. Banii ar fi urmat să ajungă la profesori.
Animalul cu pofte carnale, mana dreapata a rectorului Astarastoae
Doctorul Dumitru Paduraru a fost acuzat in anul 2001 că în lucrarea sa intitulată „Studiu sistemic şi stelomic al arterei mezenterice superioare”, publicată în 1997, ar fi copiat zeci de pasaje din lucrarea „Studiu asupra morfologiei vascularizaţiei arteriale” publicată în anul 1985 de prof. dr. Mircea Zamfir. Un dosar voluminos conţinând ambele studii, cu pasajele identice frumos subliniate, a ajuns pe masa parlamentarilor din Comisia de abuzuri. Aceştia au trimis mai departe dosarul atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Senatul UMF „Gr.T. Popa”. Cum era de asteptat, fiind cunoscute bunele relaţii dintre acesta şi actualul rector al UMF Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, cazul s-a musamalizat.
De altfel, profesorul Păduraru, Mituş cum îl alintă apropiaţii, a fost şi este ţinta a numeroase acuzaţii de hărţuire sexuală formulate de unele dintre studente, părinţii ori prietenii acestora. Din cauza unor astfel de avansuri făcute unei studente, Păduraru s-ar fi ales în luna februarie a anului 2010 cu o corecţie corporală extrem de severă aplicată de un logodnic gelos. Tot in anul 2010, acelaşi Dumitru Păduraru a fost la un pas de moarte atunci când un dispozitiv artizanal amplasat sub maşina sa a explodat. Forumurile pe care îşi împărtăşesc impresiile studenţii medicinişti din Iaşi sunt pline de acuze la adresa lui Păduraru.„Cere 500 de euro pentru nota 5 şi 1.000 de euro pentru 10”, sau „Face mereu avansuri fetelor”, sunt principalele acuze ce apar pe internet la adresa celui care acum este bănuit şi de plagiat. Conf. univ. dr. Dumitru Păduraru, în prezent şef de catedră la Ştiinţe Morfologice, catedră ce include disciplinele Anatomie, Morfopatologie şi Histologie, şi-a anunţat chiar si intentia de a candida la postul de rector.