Economic

Sesiune de informare pentru operatorii economici, privind relaţiile de muncă şi ajutorul de stat

By Redacția

September 10, 2018

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi invită operatorii economici să participe la o sesiune de informare axată pe teme de actualitate, legate forţa de muncă şi relaţiile de muncă, din perspectiva noutăţilor Codului muncii şi a modificărilor aflate în lucru, pe de o parte, precum şi pe instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Evenimentul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ în ziua de joi, 13 septembrie, cu începere de la ora 14.00 şi va avea ca lectori principali:

– din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi: George Daniel Tanasievici, Inspector şef, Gabriela Căldărescu, Şef serviciu Control SSM şi Raluca Gospodaru, Şef birou Relații de Muncă;

– ing. Albulescu Andrei George, consultant independent, fost Inspector şef ITM Iaşi;

– din partea Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi: Ciprian Iftimoaei, director executiv adjunct;

– din partea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi: Elena Ungureanu, Inspector superior în cadrul Biroului Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate.

Printre temele abordate se numără:

– clauze legale şi clauze ilegale în contractul individual de muncă;

– gestiunea relaţiilor de muncă prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor;

– timpul de muncă şi timpul de odihnă, între limite şi nuanţe;

– declararea evenimentelor şi cercetarea lor de către firmă;

– examinarea medicală şi psihologică la angajare şi examinarea periodică.

– aplicarea H.G. 476/2018 de modificare şi completare a H.G. 807/2014, pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

De asemenea, cu acelaşi prilej, reprezentanţii operatorilor economici care vor merge la Camera de Comerţ, vor identifica oportunităţile de care pot beneficia în cadrul a două proiecte noi, aflate în implementarea camerelor de comerţ şi industrie din Iaşi şi din Neamţ. Astfel, există o serie întreagă de cursuri, adresate antreprenorilor, managerilor (la nivel de top şi middle management), precum şi angajaţilor din departamentele de resurse umane. Cursurile vor fi cu participare gratuită, beneficiind de finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, în cadrul programului România profesională.

Întrucât dorim, în beneficiul participanţilor, ca evenimentul să fie interactiv, cu o discuţie cât mai aplicată şi pragmatică, recomandăm şi încurajăm pe această cale operatorii economici să transmită în avans, în cuprinsul formularului de înscriere, propriile teme de abordat sau întrebări punctuale. Deja avem o serie de participanţi care au transmis propriile neclarităţi pentru a obţine răspunsuri concrete.a declarat  Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Participarea la acest eveniment este gratuită, dar condiţionată de confirmare prealabilă. Datorită caracterului interactiv, numărul de locuri este limitat. Operatorii economici care intenţionează să participe sunt invitaţi să se completând un formular online pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro,  până miercuri, 12 septembrie, ora 16.00.

Marius GAVRILESCU