Serviciile de asistenţă personalizată au redus numarul somerilor la Iasi

0
99

Rata şomajului înregistrat în judeţul Iaşi şi-a continuat trendul descendent, iar la sfârşitul lunii mai aceasta a fost de 3,60% cu 0,12 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 10.415 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 915 persoane.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.186 persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.527 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (279 de persoane). Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (36,22%) urmat de cei cu studii primare sau fără studii (30,16%) iar 24,42% sunt persoane care au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 7,00% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 3,00%.

După mediul de provenienţă, 84,00% sunt persoane din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă şi doar 16,00% din mediul urban.

În cursul lunii mai 2018 s-au încheiat 1.161 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here