Serii noi de cursuri la Camera de Comerţ, unele gratuite

0
102

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează serii noi cursuri autorizate ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări):

Cursul de Contabilitate primară şi financiară are o durată totală de 105 ore, începe la data de 8 octombrie şi este de mare utilitate  în ceea ce priveşte fundamentarea cunoştinţelor privind gestionarea contabilităţii unei firme.

Cursul de Specialist în managementul deşeurilor are o durată de 25 ore şi  începe la data de 22 octombrie. Acest curs vine în contextul în care legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor. Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele desemnate trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Mai mult decât atât, legea vine şi cu sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor, şi anume: nedesemnarea unei persoane conform legii amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

De asemenea, tot în cursul lunii octombrie, persoanele interesate pot urmat cursuri de perfecţionare de Manager Resurse Umane şi Inspector Resurse Umane. Aceste două cursuri sunt dedicate angajaţilor din departamentele de resurse umane (sau care au atribuţii de această natură prin fişa postului) din cadrul IMM-urilor. Participarea la aceste două cursuri este gratuită, acestea derulându-se în cadrul proiectului cu titlul “CCI – Competitivitate prin Competente Îmbunătăţite”, cod proiect 118182, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. „Este vorba despre cursuri de perfecţionare, destinate actualizării cunoştinţelor profesionale în domeniul gestionării resurselor umane. Cursurile au o durată de 40 de ore, sunt autorizate ANC (n.n. – Autoritatea Naţională pentru Calificări) şi se vor desfăşura la sediul Camerei de Comerţ, din Dealul Copou. Cursurile se finalizează cu un examen şi cu obţinerea unui certificat de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Toate cursurile organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi sunt adaptate la noutăţile din domeniile pe care le vizează şi vor avea un pronunţat caracter interactiv şi aplicativ” a declarat Manuel Dan Petrea, manager de proiect în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Reprezentanţii Camerei de Comerţ au precizat că vor mai exista şi alte cursuri gratuite, dedicate angajaţilor şi antreprenorilor, care vor fi lansate în această toamnă. Pentru a fi la curent cu acestea, persoanele interesate sunt invitate să consulte periodic site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here