Local

Sef din cadrul ISJ Iasi, diagnosticat cu COVID. Acesta a participat la intalnirea cu ministrii Anisie si Alexe

By Redacția

July 15, 2020

În cursul serii trecute, un angajat din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a fost diagnosticat cu Covid 19. Cu numai o zi înainte de depistarea cazului, respectivul inspector al ISJ Iaşi s-a aflat in aceeasi incapere cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi cel al Mediului, Costel Alexe.

În acest context, Direcția de Sănătate Publică Iași a declanșat o anchetă epidemiologică, iar în cursul zilei de astăzi, toate spațiile instituției vor fi supuse unui proces de igienizare, conform procedurilor specifice.

Activitatea personalului angajat al I.S.J. Iași va continua în regim de telemuncă. Totodată, comunicarea cu publicul se va realiza on line, iar activitățile din calendarele specifice, care presupun prezența fizică a persoanelor, se vor desfășura la Casa Corpului Didactic Iași. Vom reveni cu informații noi, în funcție de evoluția acestei situații.

Aida POPA