Seara Valorilor, un moment dedicat personalitatilor Iasului. Beatrice Rancea semneaza regia evenimentului de pe scena Teatrului National

0
90

Eveniment de referință în programul Sărbătorilor Iașului, Seara Valorilor va avea loc, începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. În numele comunității locale, primarul interimar Mihai Chirica și alți oameni de marcă ai cetății vor premia cei mai merituoşi ieşeni, dar și alte personalități care iubesc Iașul și care, prin excelenţa activităţii lor, au influenţat și marchează viaţa socială, culturală, artistică, sportivă și economică a cetăţii. Printre momentele importante ale serii se numără și cel al acordării titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași pentru academicianul Solomon Marcus, actrița Mihaela Arsenescu-Werner și profesorul Alexandru Călinescu. Evenimentul va cuprinde mai multe momente-surpriză, beneficiind de asistența regizorală a managerului Operei Naționale Române Iași, Beatrice Rancea, și de interpretarea orchestrei, soliștilor, corului și ansamblului de balet al instituției. Seara Valorilor va fi transmisă în direct de TVR Iași și online pe site-ul www.sarbatorileiasului.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here