Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează marți, 28 ianuarie 2020, ora 17.00, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii, seara muzeală „ION H. CIUBOTARU – OCTOGENAR”.
Activitatea științifică a profesorului ION H. CIUBOTARU, pe care acad. Alexandru Zub îl considera un „reper ineluctabil în lumea celor care se ocupă de creaţia populară, de specificul naţional, de conservarea sistematică a valorilor noastre, îndeosebi a celor din Moldova”, va fi prezentată de prof. univ. dr. Antonio Patraș de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Acest moment omagial va fi urmat de lansarea nr. XIX/2019 al „Anuarului Muzeului Etnografic al Moldovei”, prestigioasă publicație științifică, despre care ne va vorbi chiar prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru.
Aida POPA