Pentru a nu iesi din disciplina porceasca, irationala, de partid, doi dintre parlamentarii PSD de Iasi au dat ieri tot atatea voturi ticaloase impotriva interesului national al Romaniei. Acesti oameni „fara Dumnezeu, fara de iubire de neam si tara, acesti doi tradatori de neam, care nu au nimic in comun cu drapelul si istoria acestui popor, specimene care urasc aceasta tara”, asa cum bine i-a catalogat presa centrala, sunt senatorii PSD, Victorel Lupu si Doru Panescu.
„Probabil ca la prima sedinta de Senat, acestia vor inlocui drapelul national cu drapelul rosu, cu secera si ciocanul…Aceasta doamna a fost ministru si s-a manifestat de nenumarate ori cu drag si dor de tara. Se numeste Ecaterina Andronescu. Daca te uiti la ea spui ca este o doamna, un cadru universitar destoinic, cu cateva biblioteci in spate, cel putin in spatele biroului, daca nu in spatele mintii. Ei bine, doamna Andronescu care se bate cu pumnul in piept ca iubeste Romania, a dat un vot direct impotriva arborarii drapelului national de ziua nationala a Romaniei. Rusine! ”, a spus aseara jurnalistul Rares Bogdan.
Dupa modelul Ecaterinei Andonescu, in acelasi spirit antinational, au votat si senatorii PSD de Iasi, Victorel Lupu si Doru Adrian Panescu. Practic, si din cauza acestor doi indivizi, drapelul national nu va fi arborat in nicio unitate teritorial administrativa a Romaniei, la 100 de ani de la Marea Unire.
Reporterii AgoraPress au incercat sa afle de la cei doi care a fost ratiunea votului dat impotriva arborarii drapelului national de Ziua Nationala a Romaniei, un act iresponsabil care va da apa la moara iredentismului maghiar si va submina din interior respectul fata de valorile si simbolurile nationale ale Romaniei. Niciunul dintre acestia nu a raspuns apelurilor telefonice.
Paradoxul face ca, tot in aceasta legislatura, in cursul anului trecut, un proiect de act normativ adoptat tacit de Senat sustinea pedeapsa cu inchisoarea pentru ofense aduse insemnelor nationale. Practic, proiectul sustinea ca persoanele care manifesta dispret fata de insemnele nationale, fie ca vorbim de drapelul, stema sau imnul Romaniei sa fie pedepsite cu inchisoarea.
Radu SEICARU