Din păcate, continuă seria disparițiilor premature din presa ieșeană. După ce Andrei Hurbea a plecat dintre noi în urmă cu câteva săptămâni, iată că și Edi Macri, jurnalist cu o vastă experiență, a părăsit această lume, prea devreme și într-un anonimat total.
Intrat în presă în urmă cu peste 30 de ani, Edi Macri a fost unul dintre cei mai vechi jurnaliști ieșeni postdecembriști. Cu o putere de muncă fantastică și o seriozitate de neclintit, disciplinat și dedicat aproape fanatic meseriei de ziarist, Edi Macri era arhicunoscut în breaslă. Respectat pentru profesionalismul său, Edi și-a îndeplinit conștiincios și răbdător toate îndatoririle de gazetar.
Mare parte din cariera lui s-a consumat în redacția cotidianului 24 de Ore, unde practic scria singur tot ziarul. Însă efortul său consistent, sacrificiile făcute, nu au contat în ochii patronului ziarului, Adi Cristi, care a renunțat la serviciile sale într-un mod scandalos și umilitor. Sistarea aparițiilor tipărite ale cotidianului a fost urmată de închiderea site-ului în data de 1 mai 2015, dată care a reprezentat și concedierea lui Edi Macri, acesta scriind la acel moment o scrisoare manifest din care redăm un fragment elocvent:
„Am lucrat 20 de ani la acest ziar (în perioada 13 martie 1995 – 30 aprilie 2015), pe un salariu de nimic și acum mă văd dat afară ca pe un rahat și nu știu dacă îmi voi primi măcar salariul pe luna martie 2015 (cel de pe luna februarie 2015 l-am primit pe 9 aprilie 2015). ”Mulțumesc” conducerii “24 de Ore” și lui Adi Cristi, în mod special, pentru modul în care am fost tratat timp de 20 de ani, cât am “prășit” pe ogoarele presei libere și independente. Deși tot timpul cu salariul mai mic decât cel de pe economie, am încercat întotdeauna să-mi fac meseria, atât cât m-am priceput. Uneori mi-a reușit, de cele mai multe ori, însă, nu. Cert este că am iubit această meserie și am încercat să o fac cât mai bine posibil. 20 de ani din viața mea i-am dedicat acestei profesii, iar la sfârșit m-am ales cu un șut un cur. Vreau să le spun celor tineri, care cred că a fi ziarist este o mare ”realizare”, că se înșeală amarnic. Dragi tineri, nu vă lăsați păcaliți de patronii de presă. Ei nu doresc altceva decât să aibă profit de pe urma muncii voastre! Ziaristica se face cu mari sacrificii. Mie, această meserie mi-a mâncat 20 de ani din viață, mi-a șubrezit serios sănătatea și m-a privat de o familie, pe care mi-am dorit-o atât de mult. Voi să nu faceți ca mine!”
Această scrisoare are tristețea unui testament profesional, fiind o confesiune scrisă cu obidă și lehamite în fața tratamentelor la care fusese supus de „mogulul” de Bahlui, Adi Cristi. În ultimele luni de viață se angajase la cotidianul Evenimentul, acolo unde a fost supus la o nouă umilință, aceea de a fi primit “în probe”.
Regretele lui Edi s-au transformat în boală, singurătatea și neîmplinirile prefigurând sfârșitul unei vieți sacrificate de dragul unei profesii frumoase, dar devoratoare în plan psihic și fizic.
După aproape 30 de ani de muncă asiduă în presă, o carieră în care pasiunea a primat în fața neajunsurilor financiare, modest, trist și discret, Edi Macri a ajuns la finalul celui mai dificil articol pe care l-a scris vreodată: propria viață.
Rămas bun, dragă Edi!
