O inedita scrisoare de dragoste adresata de poetul Ion Minulescu, celei care i-a stat alaturi timp de 28 de ani, Roze Critzmann, a fost facuta publica recent de anticarul iesean, Dumitru Grumazescu.
“Probabil multi sunteti familiarizati cu poeziile lui Ion Minulescu. Mai putin cunoscute însă sunt scrisorile lui, mai ales cele adresate singurei femei pe care a iubit-o timp de aproape 3 decenii, Roze Critzmann. Povestea lor a fost cu urcusuri si coborâsuri, mereu plină de pasiune si înflăcărare”, spune anticarul.
Continuarea acestei scrisori a fost publicată în numărul 33 al revistei SCÂRT.
„Duminică 13 martie ora 10 noaptea
Nu, nu, nu! Nu te-am mințit nici odată și nu te mint nici acum. Probabil însă că tu nu m’ai înțeles nici odată și nici n’ai să mă poți înțelege nici acum. Povestea e veche. Nu e vina noastră. Textul a fost acelaș. Numai că fie care din noi, l’am citit tradus în limbi diferite. Eu n’am cunoscut-o pe-a ta. Tu n’ai cunoscut-o pe a mea. Și-atât tot!… Hai să facem dar abstracție de ce-a fost între noi și să ne vorbim ca doi streini – ca doi oameni de afaceri, ca doi samsari oare care, ca două entități pur materiale, pe care după ce întâmplarea i-a pus față în față, încep să se simtă atrași, nu de vre-o comunitate sufletească, ci de dorința brutală ca fie care din ei, să poată câștiga, dacă nu mai mult, cel puțin egal, așa ca nici unul nici altul, să nu piardă nimic. Eu te-am înțeles de la început. Tu însă, pe mine nu m’ai înțeles. A iubi e una, și a înțelege e alta!… Eu mi-am dat seama din prima zi, că tu nu poți fi femeea unui singur bărbat și te-am iubit așa cum te-am găsit, nu cum ași fi dorit poate să fii. Dragostea mea a fost spontană și absurdă ca un glonț de armă, scăpat fără voe. Ea a trebuit să mă ucidă mai întâi pe mine, ca să te poată crea pe tine așa cum vream eu să fii, de și știam bine că n’ai putut fie că n’ai vrut să înțelegi acelaș lucru și la mine. Dacă am ajuns aici unde ne găsim acum, este că ne-am iubit mai mult vitrina în care ne-a plăcut să ne expunem prestanța de amanți și nu esența sufletului care ne îmbrâncise orbește pe unul în brațele altuia. De ce ești nebună?
… ”
