Până în acest moment,la nivelul judetului Iasi sunt inregistrate doua cazuri de suspendare a cursurilor scolare, din cauza ninsrilor abundente din ultimele 24 de ore. La Mironeasa nu au ajuns profesorii navetiști, iar orele sunt desfășurate cu sprijinul cadrelor didactice domiciliate în comună, in timp ce la Sinești, Osoi, se analizează posibilitatea suspendării cursurilor, în programul de după-amiază, cu recuperare. La acest moment ninge în toate județele Moldovei, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu strat de zăpadă frământată în strat de 1 – 3 cm pe mai multe sectoare din județele Vaslui, Iași, Suceava, Botoșani și Bacău. Vântul are intensitate de 30- 40 km/h, la o temperatură situată între minus 3 și minus 6 grade. Pe timpul nopții, echipele de deszăpezire ale DRDP Iași au acționat fără întrerupere pentru asigurarea circulației, cu un efectiv de 224 autoutilaje, care au răspândit peste 3.250 tone de material antiderapant, pe toate sectoarele din administrare. Cu toate acestea, sunt comune in care primarii nu scos deloc utilajele proprii pentru activitatea de deszapezire si nu au aplicat pe drumurile publice nici material antiderapant, cum este cazul comunei Barnova. În continuare, jumătatea de est a țării se află sub atenționare Cod galben de ninsori, vânt, polei și viscol, astfel încât recomandarea pentru conducătorii auto rămâne aceea de a circula cu maximă prudență și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă. Marius GAVRILESCU