Probabil că nu există în Iași un spațiu mai predispus la durere, nervi, așteptări cu spaima în gât precum Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon. Un loc sensibil, permanent ocupat de pacienți și aparținători, în care organizarea precisă și atmosfera ospitalieră ar trebui să primeze. Totul până intră în scenă băieții de la GIP Est. Nu știți cine sunt aceștia? Vă imaginați că ar fi o echipă operativă de medici de urgență care preiau cazurile disperate și le acordă primele tratamente intensive? Nu, nu. Ei sunt o altfel de echipă. Prin mâinile și pulanele lor curge grupa de sânge a neamului prost, golanului de bufet, mârletelui de cursă lungă.
“Băiatu’, aorde, hai, afară! Lasă gargara cu mine! Nu ai voie acolo și gata!”. Așa sună una dintre metodele clasice de tratament verbal aplicat pacienților și aparținătorilor de aceste mutații biologice care au împânzit holurile Spitalului Spiridon. Cu mutre grosiere, desprinse din gazeta de perete a birtului comunal, agenții de pază, niște bășinoși de cursă scurtă care după o viață ratată au o pensie degradantă, își flutură uniformele printre oamenii timorați de aerul acestor paznici gata oricând să-ți ațină calea.
Unul dintre ei, cu vârsta și alura unuia care stinge ultimul lumina la azil (foto), buchisește într-un telefon mobil. Din când în când, își mijește ochii mici spre o ușă, răstindu-se la pacienți și însoțitori, triindu-i ca pe oi, după bunul lui plac. În încăpere mai apare unul, mai voinic, care pare a avea rolul de a descuraja orice tentativă de comentariu din partea pacienților lipiți de scaune. Neavând nici o direcție precisă, la fel ca și neuronii săi, la un moment dat se oprește, face stânga-mprejur și iese pe unde a intrat, probabil sub imperiul unei noi misiuni de băgare în seamă.
“Nenea ăsta din poză, agentul de pază, sare la bătaie dacă spui ca te deranjează ceva! Am fost de față când un cuplu (ea însărcinată cu burta mare ) a venit cu nu știu ce probleme avea ea, a leșinat și soțul ei strigă disperat să îl ajute cineva. A venit o doctorița și se uita la ea de sus cum ea era leșinată pe targă dar nu se grăbea nimeni să o ajute cumva! Băiatul bineînțeles și-a ieșit din fire și a început să vorbeasca nu prea drăguț ! Iar nenea ăsta, în loc să aplaneze situația a venit el la 70 de ani ai lui să sară la bătaie la acel tânăr . Asta trebuie să facă un agent de pază ?! Or fi depășiți nimic de zis, vin o gramada de bețivi și oameni ai străzii ! Vin din toată Moldova, dar totuși, acolo nu era cazul să sară el la bătaie și se mai credea și polițist să îi pună el mâinile la spate băiatului, când el îi ținea capul soției leșinate“, a relatat ieseanca Mariniuc Ioana, un episod singular care l-a avut ca protagonist pe pensionarul ratat din imagine.
Toți acești indivizi, cu aspectul și comportamentul lor grobian, cu mutre care par desprinse din albumul de familie al sinistrului Dincă din Caracal, ciobani care se fâțâie ca la stână printre pacienți și medici, ar trebui evacuați imediat din mediul spitalicesc, ca niște bacterii în urma unei ample acțiuni de dezinfectare. Ce caută aceste bacterii în incinta unităților de primire urgente, să trieze ei pacienții sau aparținătorii, când locul lor este sau ar trebui să fie strict în punctele de acces?
“As fi curios daca inainte de angajare li s-a cerut un CV, nu mai vorbesc despre un interviu. Din experienta mea cu firmele din Iasi, nu. Singura cerinta:”multa minte nu se cere, etc”, cunoasteti urmarea. Nivel de pregatire->0, salariu->conform pregatirii. Unii provin din randurile pensionarilor MApN sau MI, dar putini, restul… Ar fi interesant de vazut fisa postului. Aa, nu? OK. Daca am discuta despre empatia si profesionalismul celor care ar trebui sa ne sara in ajutor (nu generalizez, doar o parte din ei)…dar cred ca subiectul e greu. A se vedea cazul “Sf. Pantelimon”“,sustine George Grecu.
În spitalele private au fost montate camere de supraveghere și există butoane de panică în cazuri excepționale când e nevoie de intervenție, pacienții nefiind tracasați și hărțuiți de agenți de pază.
Numai în spitalele de stat vezi lighioane din astea buhăite care au lăsat agricultura pentru „munca” de plimbat pulane prin spitale. Locul lor nu este în coasta pacientului cocoșat de durerea bolii, nu printre halatele universitare, ci la gheretă, la jucat table în poarta vreunei autobaze. Doar văzându-i trimiși acolo, în misiune de supraveghere a muștelor agresive, vom putea respira și noi în voie în incinta Spitalului Sfântul Spiridon, loc de alinare, nu de smardoială geriatrică.
Nelu PĂUNESCU