Local

”Școala DA!”- creșterea accesului la educație și incluziune socială pentru comunitățile dezavantajate socio- economic din Iași

By Redacția

February 08, 2019

Asociația Salvați Copiii Iași prezintă astăzi, 8 februarie 2019, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, ora 13.00, proiectul ”Școala DA!”, proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Proiectul ”Școala DA!” îşi propune să intervină în problematica diversă şi complexă a eşecului şcolar şi a comunităţilor dezavantajate socio- economic din Municipiul Iași. Proiectul propune o serie de abordări inovatoare, având ca repere individualizarea asistenţei socio-educaţionale, adaptarea curriculei la contextul comunităţii şi al grupurilor vulnerabile pe care le deserveşte instituţia de învăţământ, vizând în mod direct creșterea accesului la educație și incluziunea socială.

Identificând legături strânse între sărăcie, eşec şi abandon şcolar, marginalizare şi segregare, proiectul propune intervenţii directe pentru 240 de cadre didactice şi pentru 430 de copii: 80 de copii de vârstă antepreşcolară, 60 de copii de vârstă preşcolară, 220 elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, 70 copii/adolescenţi care au abandonat şcoala/nu au frecventat niciodată şcoala. Dintre aceştia 105 beneficiari vor fi copii în risc educaţional de etnie romă. Pentru a susţine intervenţiile directe pentru aceşti copii, proiectul mai propune servicii pentru 100 de infirmiere/îngrijitoare care activează ca personal de îngrijire şi educaţie timpurie la Direcţia Creşe Iaşi și pentru 60 de părinţi ai copiilor incluşi în grupul ţintă.

Astfel, rezultatele așteptate în urma implemetării proiectului sunt: facilitarea accesului la educaţie pentru 70 de copii din grupuri vulnerabile care au abandonat şcoala; prevenirea abandonului şcolar pentru 140 de copii antepreşcolari şi preşcolari din grupuri vulnerabile; prevenirea  abandonului şcolar pentru 140 de copii şcolari din grupuri vulnerabile; prevenirea abandonului şcolar prin implementarea a două programe de inovare socială (Școala Mobilă şi programul de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale); dezvoltarea infrastructurii educaţionale pentru antepreşcolari şi şcolari; 200 de specialişti în educaţie  (100 de cadre didactice şi 100 de îngrijitori) îşi vor dezvolta competenţele profesionale în vederea creşterii calităţii educaţiei copiilor; identificarea şi promovarea bunelor practici în prevenirea abandonului şcolar.

Proiectul este susţinut printr-un parteneriat strategic local: Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi – Solicitant / Partener 1, Şcoala Gimnazială “Ion Neculce” Iaşi – Partener 2, Direcţia Creşe Iaşi – Partener 3, Municipiul Iaşi – Partener 4, precum şi doi parteneri asociaţi – Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă” Iaşi și Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi. Instituţiile implicate în proiect au roluri bine definite şi propun intervenţii integrate: creşterea numărului de antepreşcolari în creşe şi programe educaţionale pentru antepreşcolari şi părinţii acestora, creşterea numărului de copii din medii defavorizate socio-economic care urmează o formă de grădiniţă pentru pregătirea integrării şcolare, reintegrarea copiilor în mediul şcolar, refacerea traseului educaţional al adolescenţilor care au abandonat şcoala prin programul „A doua şansă”, remediere şcolară prin programul „Școală după şcoală”, consilierea psiho-emoţională pentru facilitarea tranziţiei de la un ciclu de învăţământ la altul, educaţie pentru sănătate, educaţie direct în comunităţile defavorizate socio-economic prin programul Școala mobilă, educaţie parentală prin modelul disciplinei pozitive care elimină din educaţie orice formă de violenţă şi contribuie la oprirea transmiterii violenţei din generaţie în generaţie, sprijin material şi financiar pentru copii în risc educaţional (din mediul rural şi urban, romi sau neromi).

Valoarea totală a proiectului este de 3.584.503,88 lei din care 3.566.145,72 lei reprezintă valoarea cofinanțării UE.  Contractul de finanțare este încheiat pentru o perioadă de 3 ani de zile, activitățile fiind implemetate în perioada 22 mai 2018- 21 mai 2021.

Proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 ”Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10 (i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”, apelul de proiecte POCU/74/6/18/18/Operațiune compozită OS. 6.2, 6.3, 6.4, 6.6, cod MySMIS proiect: 104951 – Școala DA!.

Marius GAVRILESCU