Local

Scene ireale la Tomesti. Un preot a fost chemat de primar sa sfinteasca o teava de gaz

By Redacția

September 09, 2018

Scene ireale în comuna Tomesti, acolo unde, in cursul zilei de ieri, a fost inaugurata o conductă de gaz. Reprezentanţii Primăriei Tomeşti au cerut preoţilor sfinţirea unei aducţiuni de gaz ce deserveşte o parte a satului Vlădiceni. Ceremonia religioasă a fost realizată în cursul zilei de sâmbătă, 8 septembrie, cu ocazia hramului comunei.

Lucrarea realizată din fondurile proprii ale comunei a costat în jur de 400.000 de lei, potrivit primarului Ştefan Timofte. Acesta a fost prezent, alături de alţi reprezentanţi ai instituţiei publice, la sfinţirea ce a avut loc în cursul dimineţii şi care a început cu o cuvântare a preotului din localitate.

“S-au străduit a face conducta asta de gaz care este necesară, eu ştiu, pentru un trai mai civilizat şi în locşorul ăsta, care e atât de aproape de Iaşi. Prin munca echipei de la Primărie, condusă de domnul primar Ştefan Timofte s-au mai schimbat lucrurile. Avem şoseaua, apa, canalizarea şi acuma reţeaua de gaz. Noi apreciem foarte mult munca pe care domnul primar o face. Pe tine te rugăm, creator al celor văzute şi celor nevăzute, binecuvintează pe toţi ostenitorii companiilor care au lucrat pentru această aducţiune de gaz, pe membrii Consiliului Local şi primarul Ştefan Timofte împreună cu toţi cei care au lucrat la acestea “, a spus preotul, în faţa enoriaşilor săi, cărora le-a mai transmis că acum au mai mult timp pentru rugăciune, fiindcă nu mai trebuie să plece în pădure după lemne.

Marius GAVRILESCU