Local

Sase cartiere din Iasi raman fara caldura din cauza lucrarilor Veolia

By Redacția

December 12, 2017

Pentru manevrele si probele necesare punerii in functiune a primului tronson de rețea termică primară, Veolia, impreuna cu Primaria Iasi, a dispus oprirea alimentării cu agent termic și apă caldă, în data de 13 decembrie 2017 între orele 8.00 – 24.00 în cartierele Bucium –Bulgara, Socola- zona Pod Ros, Tutora, Bulevardul Primăverii, Cantemir si Nicolae Iorga – zona Piata Nicolina. Furnizarea agentului termic și a apei calde va fi reluată treptat, de-a lungul întregii zile, pe măsură ce noul sistem este pus în funcțiune, urmând ca după orele 24.00  toate cartierele să beneficieze de apă caldă și agent termic.

Tronsonul de rețea termică primară din programul de fonduri europene POIM 2017-2019, include 330 metri de traseu pe DN 500 între Pod Ros și Bulevardul Dimitrie Cantemir. Valoarea întregului proiect este de 68 000 000 de lei, 40 000 000 de lei dintre aceștia sunt dedicați reabilitării rețelelor primare, iar diferența este direcționată către reabilitarea rețelelor secundare. Noua magistrală va alimenta un număr de 2 150 de locuințe, garanția lucrărilor fiind de 30 de ani.

Marius GAVRILESCU