Săptămâna viitoare au loc patru spectacole la Opera Iași

0
44

Opera Națională Română din Iași are un program intens săptămâna viitoare, când vor avea loc patru reprezentații în șase zile. Toate evenimentele vor fi găzduite de Sala Mare și vor începe la ora 18:30.
Primele întâlniri cu publicul vor avea loc marți și miercuri și sunt destinate iubitorilor baletului. Aceștia vor putea urmări spectacolul „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, cu distribuții diferite în cele două zile.
Vineri și duminică va fi rândul iubitorilor operei de a se reîntâlni cu titluri apreciate.
Pe 14 februarie este programat „Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti; iar pe 16 februarie – „Bal mascat”, de Giuseppe Verdi.
În această lună, teatrul liric ieșean mai are în program încă trei spectacole. Pe 18 februarie, de la ora 18:30, la Palatul Culturii din Iași va avea loc un concert, iar pe 27 și 28 februarie, în Sala Mare, de la ora 18:30, este programat „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here