„Din Eul răstignit de iubirea pentru celălalt, curge viața veșnică”, M.-A. Costa de Beauregard
În Săptămâna Mare numită și Săptămâna Patimilor lui Hristos se fac slujbe bisericești pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de răstignirea și învierea Lui: arestarea, judecata și suferința lui Iisus, terminându-se cu executarea Mântuitorului prin răstignire. Întreaga săptămână este o zi de adâncă tristețe.
Ceremonia liturgică din Sfânta și Marea Vineri reproduce patimile, moartea și îngroparea Mântuitorului, într-un chip impresionant și cu o puternică trăire asupra sufletelor credincioșilor. Retrăim jertfa Mântuitorului pe cruce. Se oficiază ceasurile liturgice împărătești, urmată de vecernia numită a Sâmbetei celei mari, în care, la cântarea slavei: „Pre Tine Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”, se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii și se așază pe o masă, în fata Sfintei Cruci.
Primele flori ale primăverii împodobesc Sfântul Epitaf, iar genunchii noștri se pleacă înaintea celui ce este simbolic prezent cu trupul mort printre noi. În jurul Sfântului Epitaf se desfășoară cea mai impresionantă dintre slujbele cultului divin public ortodox. În centrul acestei slujbe este Prohodul – lungi cântări bisericești. Este cântat pe o melodie jalnică, căreia nu-i lipsește, în mod discret, nota de optimism a speranței. Cântarea se încheie cu prinderea Mântuitorului și punerea lui în mormânt. Credincioșii simt durere, dragoste și venerare pentru răstignirea și moartea Dumnezeului Răscumpărător, dar și nădejde în învierea Sa.
Slujba la Vinerea Mare este impresionantă atât prin cântarea Prohodului, cât și prin înconjurarea bisericii, în dangăt de clopot și toacă, în liniștea serii, în lumina lumânărilor și în parfumul primelor flori ale primăverii, aduse de enoriași și puse lângă icoane. Niciodată parcă sufletul creștinului nu se simte mai apropiat și mai solidar cu patimile Mântuitorului.
Îmi amintesc cu nostalgie de Slujba Prohodului din Vinerea Mare, ultima la care am participat în țară. Pe înserat m-am dus la Biserica Sf. Mina din apropierea casei mele din Pitești. Oamenii veneau grupuri-grupuri din diferite părți ale orașului și se înghesuiam în spațiul rămas liber în jurul Bisericii, dar și pe îngusta alee de lângă gardul Bisericii, dincolo de care, în foarte mare apropiere, comuniștii au avut grijă să construiască blocuri, să îngrădească cumva biserica, cea mai veche construcție bisericească din Pitești, datată din anul 1564, lăcaș de cult sfânt, al cărui ctitori au fost logofătul Ioan Norocea și soția sa, fiica domnitorului Mircea Ciobanu.
Îmi amintesc, da, de această slujbă… Era refacerea uneia dintre cele mai tragice nopți din Istoria lumii, cea a patimilor lui Hristos. Mă aflam undeva în afara Bisericii, dar nu-mi lipsea lumânarea și cărticica cu Prohodul… Scrisesem, cândva, un poem, intitulat „Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos”…
Ajunsă acasă, l-am căutat. L-am recitit:
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos.
Se-aude toaca.
Credincioșii se-ndreaptă spre biserici.
Începe slujba religioasă.
Îngerii coboară blând din cer,
întind aripile deasupra capetelor noastre,
își pregătesc glasurile măiestre.
Preoții-nalță rugăciuni…
Se-aud cântări de cinstire,
se-nfiorează întreaga fire.
Se-aprind lumânări,
se luminează inimile şi gândurile.
Se cântă Prohodul.
Îngerii triști cântă cu noi!
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungați de vânt.
Păsări tresar din somn speriate.
Printre unde sonore și foșnet de aripi,
lumânările noastre,
unite-ntr-o singură lumină mare.
Învăluiți în propria lor lumină,
Îngerii se află printre noi!
Înconjurăm biserica împreună cu preoții,
purtători ai sfântului Epitaf –
simbol al înmormântării Domnului.
Ne oprim de patru ori
și ne hrănim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf…
Îngerii sunt cu noi!
Biserica-i prea plină. În jur roiesc enoriașii.
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!
Îngerii se află printre noi!
De secole rememorăm tristețea acelor zile,
Patimile lui Hristos – Cel venit să ne lumineze,
să ne dezvăluie sensul vieții,
de sub stăpânirea păcatului să ne elibereze.
Vavila POPOVICI
