Institutul de Psihiatrie „Socola” inițiază o campanie de strângere de fonduri destinată reabilitării clădirii în care a funcționat seminarul în care povestitorul Ion Creangă a urmat cursurile pentru a deveni preot. Clădirea se află în curtea Institutului de Psihiatrie „Socola”, iar, acolo, în perioada 1803 – 1905, a funcţionat Seminarul „Veniamin Costachi”, unde Ion Creangă a învăţat în perioada 1855-1858 pentru a deveni preot. „Campania, intitulată „Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă”, are ca scop strângerea de fonduri pentru consolidarea și reabilitarea clădirii aflată într-un stadiu avansat de degradare. Prin acțiunile de informare dorim să sensibilizăm societatea civilă, dar și autoritățile, în vederea salvării clădirii, care face parte din lista monumentelor istorice. În cadrul campaniei vor fi derulate și evenimente culturale cu scop caritabil, în vederea strângerii de fonduri”, a declarat dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”. Conducerea instituţiei vrea să deschidă în acea clădire un muzeu, dar și să folosească o parte din spațiu pentru deschiderea unui centru de cercetare pentru specialiștii din cadrul spitalului. În cadrul campaniei, Institutul de Psihiatrie „Socola” adresează o invitație firmelor de construcții ce pot sprijini acest proiect fie prin donații în materiale de construcții sau realizarea unor etape din lucrările de consolidare a clădirii. În acest sens, institutul a deschis și un cont pentru a strânge donații. Campania se dorește a fi de interes public, ținând cont că dezvoltarea unui centru de cercetare modern în psihiatrie vine în sprijinul pacienților institutului ieşean.